OPINII | Legea Procuraturii din 2016 este un pas înainte, dar are nevoie de modificări
-
30 Mai 2019 08:37
Legea Procuraturii care a fost elaborată în anul 2016 este un pas înainte față de legislația din domeniu care a existat anterior, însă are nevoie de modificări. Este nevoie de a modifica mecanismele de funcționare a sistemului procuraturii. Despre aceasta au discutat juriști și deputați în platoul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV, transmite IPN.
Experta anticorupție Mariana Kalughin spune că nu este mulțumită de Legea procuraturii care a fost elaborată în 2016. Totuși, experta consideră că această lege este un pas esențial înainte în comparație cu ceea ce a fost. „Mai multe probleme au existat între timp la mijloc și ar putea să fie examinată modificarea acesteia, însă într-un alt format”, a spus Mariana Kalughin.
Despre ideea de a exista la cârma Procuraturii Generale a unui procuror european, experta spune că acest lucru poate impulsiona o schimbare în instituție. „Evident că foarte mult depinde de caracter și aceasta este cel mai important ca această persoană să aibă suficient caracter pentru ca să poată să dea sentiment de siguranță și independență procurorilor”, a menționat Mariana Kalughin.
Juristul Pavel Midrigan consideră că este inadmisibil de a aborda reforma procuraturii atât de simplist. Potrivit lui, trebuie să fie făcută o analiză la rece, inclusiv împreună cu societatea civilă, pentru a se afla ce așteptări sunt față de Procuratură ca instituție la această etapă de dezvoltare a societății. Juristul crede că asupra mecanismelor de funcționare a instituției trebuie de lucrat, dar nu de schimbat procurorul general.
Deputatul blocului ACUM Sergiu Litvinenco susține că legea în sine nu este una proastă, însă punerea în aplicare a acesteia din start a fost una greșită. Parlamentarul s-a referit la procedura de alegere a procurorului general, pe care o consideră incorectă. „Prin așa-zisul concurs pentru funcția de procuror general, reforma justiției a fost sortită din start eșecului”, spune Sergiu Litvinenco.
Deputatul blocului ACUM Lilian Carp este de acord că legea din 2016 este un pas înainte față de ceea ce a existat anterior. Însă, anumite acțiuni pe care le-a întreprins guvernarea a dus la suspendarea finanțării externe în ceea ce privește sistemul de justiție. „Există această iluzie că legea totalmente este defectuoasă. Sunt și lucruri bune în această lege, dar sunt și lucruri care trebuie schimbate. În ceea ce privește responsabilitatea colectivă a numirii procurorului general și un control mai larg din partea mai multor instituții față de activitatea procurorilor”, a menționat parlamentarul.
Marți, 28 mai, un grup de deputați ai Blocului ACUM Platforma PAS și DA au inițiat consultări publice, unde au fost propuse spre dezbatere o serie de modificări la Legea cu privire la Procuratură.