OPINII | Dacă alegerile parlamentare s-ar repeta, socialiștii ar lua tot 35 de mandate, este plafonul lor și mai mult nu pot obține
-
05 Aprilie 2019 08:40
Dacă alegerile parlamentare s-ar repeta în condiții mai bine puse la punct, tot aceste trei forțe politice ar ajunge în Parlament, poate cu mici schimbări pe podiumul de onoare. De această părere este publicistul Mircea Ciobanu. În opinia lui, socialiștii au arătat că 35 de mandate este plafonul lor și că mai mult nu pot obține. O decepție este faptul că în legislativ nu a acces niciun partid unionist. Partidul Democrat și blocul ACUM și-au reconfirmat optimismul în aceste alegeri.
Potrivit lui Mircea Ciobanu, blocul ACUM aduce o altă față negocierilor post-electorale. Acesta propune o altă agendă și încearcă să spargă tiparele cunoscute de toată lumea. „Astăzi, la o lună și ceva de la alegeri, noi avem un singur candidat la funcția de prim-ministru și acesta este Maia Sandu propusă de blocul ACUM și nimeni altcineva nu a venit cu o ofertă”, a declarat Mircea Ciobanu. Potrivit lui, invitația făcută de blocul ACUM de a discuta pe platformă parlamentară un pachet de proiecte „este un altfel de abordare și ea place”.
Publicistul Vitalie Ciobanu spune că s-a așteptat și la scenariul nevalidării alegerilor parlamentare spunând că orice scenariu era posibil. Potrivit lui, poziția pe podium a partidelor reflectă, mai mult sau mai puțin, divizarea societății. Diferența de putere financiară și influență în teritoriu între blocul ACUM și celelalte partide în campania electorală a fost izbitoare. „Blocul ACUM se poate oarecum felicita că în condiții nefavorabile a reușit să obțină un rezultat decent. PDM a demonstrat un rezultat peste așteptări, dar aici a profitat din plin de resursa financiară”, a menționat publicistul la emisiunea „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.
Analistul politic Corneliu Ciurea spune că alegerile nu au dat un rezultat decisiv, pentru că există cel puțin trei grupuri politice care au aspirații de a prelua guvernarea. Potrivit lui, în prezent contează elementul politic, nu cel electoral, adică nu voința populară. „Voința populară a fost exprimată, ea a creat un rezultat neclar și în continuare calitățile de politician vor conta foarte mult, iar asta înseamnă discuții în culise, negocieri, convorbiri secrete, tot ceea ce face parte din arsenalul unei politici mai puțin democratice, care nu este în văzul tuturor, dar fără de care nu avem politică și scenă politică”, spune analistul.