OPINIE | Proiectul regulamentului care impune restricții la filmarea cu drona trebuie retras

  • 21 August 2018 08:35
OPINIE | Proiectul regulamentului care impune restricții la filmarea cu drona trebuie retras

Proiectul de regulament care impune restricții la filmarea cu drona, elaborat de Autoritatea Aeronautică Civilă, trebuie retras. De această părere este Oleg Tofilat, expert internațional în transport și politici publice, expusă în cadrul emisiunii „Media Azi”, organizată de Centrul de Jurnalism Independent. Expertul consideră că proiectul de regulament este nociv pentru că sunt introduse prea multe restricții pentru o industrie care încă nu și-a luat avânt în Republica Moldova, transmite IPN.

Expertul este de părere că proiectul trebuie retras pentru că nu există sens de a-l perfecționa. Oleg Tofilat spune că utilizatorul de dronă va trebui să solicite o permisiune de la Autoritatea Aeronautică Civilă pentru a filma la mai puțin de 250 de metri de la un obiect anumit. Această permisiune se va elibera timp de 10 zile lucrătoare. „În același proiect este scris că orice activități de filmare pe teritoriul național trebuie să fie doar cu avizul pozitiv al Serviciului de Informații și Securitate”, spune Oleg Tofilat.

În plus, expertul consideră că regulamentul nu se înscrie în rigorile legislației naționale pentru că nu corespunde cu Legea privind actele normative în care este scris că asemenea gen de act normativ trebuie să fie adoptat la nivel de hotărâre de Guvern.

Constantin Vozian, specialist superior la Autoritatea Aeronautică Civilă, spune că scopul regulamentului constă în crearea condițiilor pentru asigurarea unui nivel acceptabil al siguranței zborurilor aeronautice, dar și a persoanelor aflate la sol. Potrivit lui, jurnaliștii vor putea desfășura anumite filmări aeriene în situația în care persoana care mânuiește aparatul va demonstra că are capacitățile și abilitățile necesare pentru a face acest gen de activitate și dacă va avea avizele necesare. „Documentul nu vine să interzică ceva categoric. Documentul are drept scop crearea unui cadru flexibil și intenția a fost să creăm un mecanism user friendly astfel ca utilizatorii de drone să aibă un cadru legal destul de flexibil și adecvat operațiunilor pe care aceștia intenționează să le desfășoare”, a spus Constantin Vozian.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău