Ion Negrei, istoric: „Un om de o profundă omenie, un om de mare cultură pe care l-am avut noi aici, în Basarabia. A plecat dintre noi un om care a simțit atât de mult, atât de profund istoria și literatura, cultura noastră națională. În calitate de istoric, întotdeauna m-au uimit abordările în romanele sale istorice – a valorificat un areal foarte puternic de istorie medievală în operile sale și le-a orientat spre comtemporaneitate, spre noi, spre omenie, spre unitatea din neam.”

Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”: „Pentru noi a fost un model de luptător pentru libertate. Venit dintr-o zonă ideologizată până în măduva oastelor, născut în Transnistria, un exemplu de demnitate, un exemplu de verticalitate care ne-a îndemnat și pe noi să aspirăm către această libertate.”

Emilian Galaicu-Păun, poet, editor: „Eu am fost redactor la „Tata Vasile”, „Zbor Frânt” și la alte cărți. Noi am avut o prietenie foarte veche. Era un foarte mare privilegiu să fii redactor de carte, pentru că însemna o poveste trăită împreună. Nu se închidea într-un fel de casă de bătrâni, dimpotrivă – era plin de viață, era prezent la toate lansările noastre. Beșleagă a fost tot timpul preocupat de felul în care memoria lucrează în noi pentru a ne deschide viitorul; nu un viitor întunecat, dar un viitor luminos. Toate cărțile sunt și despre memoria activă, memoria care aduce la zi, fapte, evenimente, oameni. De aia, de exemplu, a scris acel roman despre Miron Costin, pentru a regenera memoria lui Miron Costin și a acelor vremuri.

Eu vreau să vă amintesc că atunci când Voronin l-a decorat pe Bodiu cu Ordinul Republicii, primul care și l-a scos de la gât și l-a pus pe masă a fost Vladimir Beșleagă. I-a convins și pe Vasilache, și pe Busuioc, și pe Cimpoi să dea înapoi Ordinul, pentru că este o rușine să porți acest Ordin după ce este decorat un călău.”

Vitalie Ciobanu, scriitor, critic literar, publicist: „Vladimir Beșleagă e un mare model al nostru, un model de scriitor dedicat trup și suflet meseriei sale – scrisul. Un om care s-a confundat cu vocația de creator, de artist al cuvântului și, în același timp, a fost o mare conștiință națională, conștiință etică... A judecat cu multă luciditate realitățile, istoria poporului român al Basarabiei, în speță. Spunea că este un teritoriu de sacrificii, un teritoriu în care ne simțim ostatici, pentru că suntem la marginea unui imperiu, la marginea Europei și vom fi mereu disputați.

Și iată, în acest etern provizorat, zicea el într-un interviu, îmi amintesc foarte bine, că poporul nu are o gură așa unică care să vorbească, pentru el articulează scritorii, intelectualii, artiștii, oamenii cu har, oamenii care au capacitatea și talentul să formuleze în cuvinte precise și memorabile niște adevăruri mari și niște revendicări naționale. A fost un creator de școală de români, el a adus o înnoire radicală în literatura anilor 60. Atunci n-a fost singur, au mai fost câțiva prozatori importanți și poeți care au spart oblonul proletcultismului în cultura română din Basarabia, erau vremuri cumplite de bunăseamă.

El îi perpetuează și se reîntorc cumva într-o formă destul de hidoasă, din păcate, după ani de democrație și de speranțe, la care nu abdicăm, de la care sperăm să se împlinească totuși, dar va trebui să luptăm. Ziceam că a adus o înnoire fundamentală în literatura noastră - după Beșleagă nu s-a mai scris la fel. Unii congeneri de ai lui au continuat cumva pe această linie bucolică, împăcată cu lumea și cu Dumnezeu, făcând franjuri stilistice și țesând metafore frumoase. Vladimir Beșleagă a preferat să vină cu o tăietură foarte sobră, dramatică a scrisului, să vorbească despre conflictele profunde care îi macină pe oameni, despre radicalisme.”

Nadejda Ivanov, doctor în filologie, istoric literar, autoare a monografiei „Vladimir Beșleagă sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine”: „Era un povestitor extraordinar. Era foarte blând, empatic, mereu te îmbrățișa cu gânduri bune. Romanele dumnealui sunt atât de inițiatice, create pe baza unui drum. Eroii sunt o permanentă devenire. Așa am devenit și eu cercetându-i opera, acumulând cunoștințele ce țin de psihanaliză, pentru că personajele sale sunt într-o formare complexă de sine și în cartea mea am analizat aceste itinerarii ale devenirii și simbolurile casei, simbolurile apei, pământului, imaginele primordiale, arhetipale, ale mamei, ale tatălui, ale bunelului. Toate aceste imagini formează axa identitară a unui om și a unui popor de la unul la unul.

E o ocazie rară când un cercetător științific poate afla opinia autorului despre care a scris, pentru că eu am scris o carte despre Mircea Eliade și evident că nu pot să știu cât de acord este Mircea Eliade cu asta. Vladimir Beșleagă m-a onorat cu adevărat la lansarea cărții, a vorbit cât de profund am coborât în infernul lui Filimon, pentru că una este să știi să cobori în abisurile unui infern – este foarte dificil. Al doilea, să poți conține acest infern. Și al treilea este să decodifici simbolurile, valențele, semnificațiile și să folosești toate acestea, să le integrezi, să faci un tablou despre asta.

M-au impresionat toate (romanele), evident. Dar cel mai mult, în „Zbor Frânt”, m-a marcat o voce, Vocea Nistrului. „Nistrul vine și spune, ce faceți oameni buni, cât sânge mai pot eu strânge în mine? Opriți, vă rog, această războaie, fără sens, pentru că nu mai pot duce asta. Oameni buni, unde e sufletul vostru?” Această voce arhetipală este ceva care nu poate reda orice om, asta e unul. Și al doilea, Beșleagă a fost vocea poporului nostru. A vorbit în locul oamenilor care nu au simțit, nu au constatat, nu au avut posibilitate să aibă atâta simțire ca și el. Și a simțit în locul altora. Și a vorbit în locul altora. Și alții au înțeles grație Domniei sale.”

Nicolae Negru, scriitor, publicist, analist politic: „El (Vladimir Beșleagă), de fapt, a fost nașul meu în ale publicisticii. Era un om fără astâmpăr, ai putea spune. Mă miram de câtă energie avea el și de câtă implicare dădea dovadă. Era la curent cu absolut tot ce se întâmpla. De obicei, se citează „Zbor Frânt”, toată lumea vorbește de „Zbor Frânt”. Eu am citit „Sânge pe zăpadă”, de exemplu, despre soarta lui Miron Costin. Cartea aceasta m-a impresionat cel mai mult, m-a impresionat munca pe care a depus-o el acolo, că a lucrat în arhive. El era preocupat de soarta intelectualilor. Miron Costin a fost un intelectual, a avut de suferit din cauza asta și el cumva le facea această legătură între destinele intelectualilor de mai înainte, din alte vremuri, și destinele intelectualului de azi.

Vladimir Beșteagă a fost un filozof, de fapt. El se implica în viața de zi cu zi, aborda problemele sociale și politice, dar, totuși, nu se uita undeva de deasupra, știa că vine acest moment al sfârșitului. Mie-mi pare că în toate cărțile sale, în majoritatea cărților sale, el pune această întrebare despre sensul vieții și mesajul lui este ca fiecare om să dea un sens, să găsească un sens, să trăiască în conformitate cu acele idei. El era un idealist. El întotdeauna vorbea și despre cine suntem noi și despre realizarea acestui ideal al Unirii.”

Ion Hadârcă, poet, inițiator al Mișcării de Eliberare Națională și lider al Frontului Popular din Moldova, discurs la Palatul Național, în cadrul mitingului de comemorare a lui Vladimir Beșleagă: „Semnatar al declarației de independență și fondator al acestei statalități ca desprindere de imperiu. Asta a fost visul lui. L-am văzut cu lacrimi în ochi la Alba Iulia într-o zi de sărbătoare a Zilei Naționale a Unirii de 1 decembrie, cu lacrimi în ochi atunci când se depuneau coroane în fața lui Mihai Viteazul. Trăia cu sufletul un trnansistrean care, în alte împrejurări, poate că nici n-ar fi visat să ajungă acolo. În Parlamentul din 1990 am fost umăr la umăr și am pledat pentru desprinderea aceasta despre care am vorbit, despre statalitate, despre suveranitate, independență. Acestea sunt vectorii noștri și sigur că scopul acesta final ar fi integrarea și reunificarea neamului. Iartă-ne, taică, și odihnește-o în pace!”