OPINIE | Împrumuturile de consum și imobiliare contractate de persoanele fizice au salvat băncile de la colapsul de creditare

  • 06 Ianuarie 2019 09:12
OPINIE | Împrumuturile de consum și imobiliare contractate de persoanele fizice au salvat băncile de la colapsul de creditare

Persoanele fizice s-au dovedit a fi cele care au salvat băncile de la criza acordării împrumuturilor în care au intrat după anul 2014. Pe de o parte, depozitele au început să crească, iar pe de alta, volumul creditelor acordate a coborât sub nivelul de dinaintea crizei.

În prezent, soldul total al împrumuturilor este de circa 32 miliarde de lei, față de 48 de miliarde de lei cât era înainte de 2014, a subliniat jurnalistul Victor Ursu, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, realizată de IDIS Viitorul, în parteneriat cu Europa Liberă.

Potrivit lui Victor Ursu, reducerea creditării a avut loc pe fundalul regulilor mai stricte impuse de către Banca Națională a Moldovei, dar și ca urmare reglementărilor Basel III, care prevăd o diversificare mai largă a portofoliului de clienți și o gestionare calitativă a riscurilor.

Astfel, după reducerea creditării, băncile s-au pomenit cu un volum mare de lichidități (majorarea soldului depozitelor) pe care nu aveau unde să le direcționeze. Acestea au început să se orienteze spre persoanele fizice, care de altfel sunt și cei mai buni plătitori, cu o rată a neperformantelor de 3%.

Ca urmare a impulsionării acordării împrumuturilor de consum și a celor imobiliare persoanelor fizice la sfârșitul anului 2018, soldul creditelor acordate va fi unul pozitiv. „Trendul va continua și anul viitor, deoarece autoritățile au anunțat deja continuarea Programului „Prima Casă”, dar și pe fundalul stabilizării ratelor de dobândă.

Potrivit lui Victor Ursu, ca urmare a creșterii împrumuturilor printre riscurile potențiale se numără creșterea nivelului de îndatorare a familiilor cu venituri mici, unde restituirea creditelor prezintă o anumită dificultate. Cele mai multe probleme apar la creditele de consum în cazul în care clientul își pierde locul de muncă sau se îmbolnăvește.

Sursele de finanțare a creditelor bancare rămân a fi depozitele atrase de la persoanele fizice și juridice. Acestea reprezintă circa 50% din totalul pasivelor. Însă problema esențială rămâne maturitatea scurtă a depozitelor. Majoritatea dintre ele sunt constituite pentru șase și 12 luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău