OPINIE/ Igor Munteanu, CUB: Nimeni nu ne apără, dacă nu facem parte dintr-o alianță de securitate colectivă, care înseamnă NATO
-
02 Februarie 15:00
Nimeni nu va apăra Rep. Moldova dacă aceasta nu va face parte dintr-o alianță, iar discuțiile despre o neutralitate falsă duc la soluții false, a declarat expertul Igor Munteanu, fost ambasador în Statele Unite, în cadrul unei dezbateri publice de la IPN, la tema: „Neutralitatea Moldovei între avantaje, riscuri și pericole”, transmite Radio Chișinău.
Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, a respins ideea de neutralitate totală în condițiile actuale și a susținut că integrarea deplină în Uniunea Europeană, în cadrul NATO, este singura cale pentru a asigura un viitor stabil și prosper pentru Republica Moldova.
„Sigur că nu poți fi neutru atâta timp cât există armată străină pe teritoriul tău și astfel trebuie să te gândești la soluții de securitate. Doar consolidarea sau baza solidă a apărării poate crea cetățeanului confort pentru ca să muncească și să construiască progres social și economic în țara sa. Pentru ca să ajungem să vorbim despre viitorul Rep. Moldova trebuie să dezasamblăm regimul separatist de la Tiraspol și trebuie să le oferim siguranța că nimeni din alte capitale nu vor decide viitorul lor. Rep. Moldova nu poate fi sclavul sau robul unor înțelegeri eronate despre ce înseamnă să aperi siguranța cetățenilor. Nimeni nu ne apără, dacă nu ne apărăm noi și dacă nu facem parte dintr-o alianță de securitate colectivă, care înseamnă NATO. Discuțiile despre o neutralitate falsă, nu pot duce în continuare decât la soluții false și eu cred că noi nu avem timp pentru astfel de experimente”, a declarat Igor Munteanu.