Cum ne-a obișnuit, discursul lui Igor Dodon s-a dovedit și de această dată a fi unul foarte „flexibil”, punctat de contradicții și falsuri. La acestea ne vom uita în continuare.

Ridicarea restricțiilor de intrare în Rusia pentru 50.000 de moldoveni

Igor Dodon a început întîlnirea cu jurnaliștii prin a enumera succesele vizitei sale la Moscova, printre cele mai concrete fiind acesta: „Am solicitat și am reușit să obținem ca pentru acești circa 50.000 de cetățeni ai RM această restricție să fie înlăturată. Ați auzit și declarațiile oficialilor ruși, ați văzut și angajamentele care au fost anunțate. S-a luat decizia și procedura acuma este în implementare ca aceste restricții pentru 50.000 de cetățeni ai RM să fie ridicate.

Dacă la Chișinău președintele asigura jurnaliștii că problema a fost deja rezolvată, observăm că la Moscova el își exprima doar speranța că va fi găsită o soluție. „În Federația Rusă lucrează oficial 500 de mii de moldoveni. Cîteva zeci de mii nu pot intra pe teritoriul FR pentru că au diverse încălcări. Noi am atins și această problemă și sperăm că în viitorul apropiat va fi găsită o soluție pentru cetățenii noștri.”

Vladimir Putin părea să-i iasă în întîmpinare lui Dodon, spunînd că moldovenii în Rusia nu reprezintă o problemă, ci sunt bineveniți. Însă apoi explică: „Noi trebuie însă să lămurim această chestiune cu un cerc mai larg de parteneri. Asta nu ține de Moldova. Dacă noi luăm o decizie în privința Moldovei, trebuie să luăm o decizie și în privința celorlalte țări. Din acest punct de vedere, putem zice că Moldova e ostaticul relațiilor noastre cu alte țări.”

Chiar dacă Igor Dodon a obținut vreo concesie din partea autorităților ruse, ea nu a fost anunțată explicit în cadrul întîlnirii din Moscova. Mai mult decît atît, întîlnirea nu a fost urmată de niciun alt anunț oficial. Avem doar, pe de o parte, declarația președintelui că problema a fost rezolvată și, pe de altă parte, promisiunea lui Putin că poate se rezolvă cumva, dar problema nu va fi discutată separat, ci la pachet cu celalte țări.

(Ne)anularea Acordului de Asociere

Una din temele preferate ale lui Igor Dodon este Acordul de Asociere cu UE. Pe sic! am mai scris deja despre oscilările sale între Est și Vest sau, mai concret, anume despre anularea Acordului de Asociere.

După alegerea sa în funcție de președinte, Dodon rămâne la fel de inconsistent. Spre exemplu, la întâlnirea cu Putin el declara: „Eu nu exclud că după următoarele alegeri, aceasta va fi poziția majorității parlamentare și eu o voi sprijni. Iată este Partidul Socialiștilor, sper că vor obține majoritatea parlamentară și Acordul va fi anulat.”

Doar câteva zile mai târziu, marți la Chișinău: „Acordul de Asociere cu UE nu poate fi anulat de președintele țării. Poziția mea personală și a Partidului Socialiștilor pe care l-am condus, acum nu mai sunt președintele partidului, a fost următoarea: că noi considerăm că semnarea Acordului de Asociere cu UE în anul 2014 a fost prematură. Urma să aibă loc un referendum. Am menționat foarte clar că dacă majoritatea cetățenilor RM prin referendum sau majoritatea cetățenilor prin vot parlamentar vor vota pentru partide care sunt pentru anularea acestui Acord, președintele țării nu are atribuții să blocheze.”

Dacă la Moscova Dodon e promotor activ al anulării Acordului, la Chișinău ia o poziție pasivă și cumva lipsită de putere: dacă poporul sau Parlamentul o va cere, ce poate face el?

De asemenea, noul președinte insistă pe dezechilibrul comercial dintre UE și Moldova, uitînd că, după cum am mai arătat pe sic!, cea mai mare explozie a importurilor din UE a avut loc anume cînd el era ministru al economiei pe timpul guvernării comuniste.

Cînd a fost furat miliardul?

Criticînd mai departe Acordul de Asociere, Dodon spune că documentul nu a ajutat la lupta împotriva corupției, întrucît miliardul a fost furat după semnarea Acordului. „Lupta cu corupția: cînd s-a furat miliardul? În noiembrie 2014, punctul final. Era Acordul de Asociere în vigoare? Era.”⁵

În primul rînd, faptul că Acordul de Asociere era în vigoare în noiembrie 2014 e un fals. Deși a fost semnat pe 27 iunie 2014, Acordul a fost apoi ratificat rînd pe rînd de către țările membre UE și a intrat în vigoare abia pe 1 iulie 2016.

În al doilea rînd, deși încă nu este clar cu exactitate cine, cît și cînd a furat în acest caz, există un consens că schemele folosite au fost puse în aplicare cu cîțiva ani înainte. Însuși Dodon admite cumva asta menționînd „punctul final”. Conform raportului Kroll, totul începe în 2012, cu doi ani înainte de semnarea Acordului și cu 4 ani înainte de intrarea lui în vigoare. Deci argumentul fostului lider PSRM privind efectul Acordului de Asociere asupra luptei anti-corupție este total nejustificat.

Datoria față de Gazprom

O altă declarație controversată a lui Igor Dodon la Moscova privește datoria regiunii transnistrene: „Avem anumite idei cum să ieșim din această situație. Datoria din dreapta Nistrului este de circa $500 mil., iar din stânga Nistrului – de circa $6 mlrd. Trebuie să înțelegem că toată această datorie – de peste $6,5 mlrd. – este datoria totală a Moldovei”.

La întîlnirea de marți cu jurnaliștii, președintele schimbă din nou macazul. „Categoric nu poate fi vorba de punerea datoriei Transnistriei pe umărul consumatorului din dreapta Nistrului. În al doilea rînd, datoria este a Moldovagaz, nu datoria de stat a Republicii Moldova. Da, îi a Moldovei că-i agent economic, dar nu datorie oficială. Agent economic Moldovagaz. Fondator la Moldovagaz 50% îi Gazprom. Adică 2 agenți economici unde Gazprom are majoritatea, agentul ăsta îi dator 6 miliarde și ceva.”

Totuși cine, cum și cînd va plăti datoria, rămîne neclar.

Ce vrea, de fapt, Dodon?

Pe tot parcursul întîlnirii cu jurnaliștii, noul președinte s-a plîns că declarațiile îi sunt interpretate incorect, că nu a fost înțeles, că i s-au pus în cîrcă lucruri pe care nu le-a spus, etc. Acest discurs l-a caracterizat în campania electorală, dar nu s-a terminat odată cu aceasta, chiar dacă Dodon nu mai e un politician de rînd, ci șeful statului.

Dacă declarațiile sale contradictorii sau false și „clarificările” ulterioare mai puteau fi cît de cît justificate în campania electorală, în funcția de șef al statului aceste tactici nu mai sunt potrivite. Nu poți spune ca președinte că „jumătate din teritoriul României este moldovenesc”, iar apoi să insiști că respecți România și românii și nu ai nimic împotriva lor. Nu poți afirma că Moldova va căuta metode de a plăti datoriile regiunii separatiste, ca apoi să dai din umeri cu scuza că e datoria unui „agent economic”. Sau să le spui moldovenilor că problema cu interdicțiile de intrare în Rusia a fost rezolvată cînd rușii au spus clar că nici măcar nu e ceva ce ține de Moldova. Sau să dai vina furtului miliardului pe Acordul de Asociere, chiar dacă acesta a intrat în vigoare abia la cîțiva ani după consumarea furtului.

Sursa: sic.md