Opinia experților cu privire la modificare a Codului electoral și a legislației conexe | Sunt mai multe aspecte punctuale care trezesc îngrijorarea sau chiar critica noastră, dacă vor fi votate în lectură finală

  • 10 Iulie 2020 13:35
Opinia experților cu privire la modificare a Codului electoral și a legislației conexe | Sunt mai multe aspecte punctuale care trezesc îngrijorarea sau chiar critica noastră, dacă vor fi votate în lectură finală

Proiectul de modificare a Codului electoral și a legislației conexe, votat ieri cu scandal de Parlament conține, în mare parte, îmbunătățiri ale cadrului legal, dar și unele prevederi care trezesc îngrijorările experților. Printre acestea sunt diminuarea drepturilor observatorilor și acordarea dreptului organelor electorale de a exclude din cursă concurenții, în prezent această atribuție revenind instanțelor de judecată.

Parlamentul a aprobat un proiect de lege care prevede un șir de modificări la Codul electoral, dar și la Codul contravențional și Codul serviciilor media audiovizuale.

Printre cele mai discutate amendamente sunt reducerea timpului alocat votării de la 14 la 12 ore, dar și prevederea care permite organelor electorale și nu instanțelor de judecată să excludă din campanie concurenții electorali pentru anumite încălcări.

Proiectul mai prevede amenzi pentru agitația electorală în ziua votării și cea precedentă, pentru agitația electorală de către cultele religioase, implicarea în campanie a organizațiilor neguvernamentale și fundațiilor de binefacere, dar și pentru transportarea organizată a alegătorilor pentru a-i determina să voteze un anumit candidat.

O altă normă care îngrijorează experții ține de diminuarea drepturilor observatorilor, încercându-se birocratizarea accesului la listele electorale și cele de subscripție, dar fiind introduse și criterii neclare care vor permite anularea acreditării observatorilor, a comentat pentru Radio Chișinău expertul Pavel Postică de la Asociația Promo-Lex, care monitorizează procesul electoral.

El a mai arătat că proiectul nu conține amendamente importante pe care le-a recomandat societatea civilă și anume modificarea mecanismului de desemnare a membrilor Comisiei Electorale Centrale și un regulament clar privind mecanismul de deschidere a secțiilor de votare peste hotare.

În linii mari proiectul vine să aducă îmbunătățiri cadrului legal. Totuși, sunt mai multe aspecte punctuale care trezesc îngrijorarea sau chiar critica noastră, dacă vor fi promovate și votate în lectură finală, a spus Pavel Postica.

Și fostul secretar și președinte al CEC, Iurie Ciocan consideră că proiectul conține și propuneri de reformă bune, dar și unele care pot crea probleme, precum cea care obligă Comisia să decidă anularea înregistrării concurenților electorali. Cel mai mare neajuns este lipsa unor prevederi privind implementarea tehnologiilor informaționale în procesul de vot, despre care se discută de mai mulți ani, potrivit expertului.

Eu am așteptat anumite progrese pe partea implementări itehnologiilor informnaționale. Erau planuri mai mari în acest domeniu, dar văd că acum nu s-au reflectat nicidecum. Deși vedem că se avansează mult și în România, și în Rusia, în regiune. Din păcate, în acest pachet legislativ nicicum nu a fost atins acest subiect, a precizat Iurie Ciocan.

Inițiativa legislativă semnată de un grup de deputați socialiști urmează să fie discutată și în lectura a doua în Parlament.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
8,85
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău