Operatorul Nord Stream anunță că trei conducte de gaze sunt avairate
-
27 Septembrie 2022 13:06
Nord Stream, operatorul gazoductului Nord Stream, a anunțat că trei conducte au fost avariate simultan, scrie Rador.
''Distrugerea care a avut loc în aceeași zi simultan pe trei tronsoane ale gazoductelor offshore ale sistemului Nord Stream este fără precedent. Nu este încă posibil să se estimeze data la care infrastructura de transport al gazelor va fi refăcută”, citează Interfax un comunicat al companiei.
În data de 26 septembrie s-a produs o scurgere de gaze pe unul dintre tronsoanele Nord Stream 2, fiind înregistrate și scurgeri de gaze de pe ambele linii ale Nord Stream 1. Toate cele trei avarii au avut loc în zona economică exclusivă a Danemarcei, la nord-est de insula Bornholm.
Gazoductul Nord Stream 2 a fost construit în toamna anului 2021, dar nu a fost lansat niciodată. Pe 22 februarie, Germania a oprit procesul de lansare, drept răspuns la recunoașterea de către Rusia a independenței autoproclamatelor republici populare Lugansk și Donețk.
Gazoductul Nord Stream 1 a continuat să funcționeze și după declanșarea războiului, dar inițial Rusia a redus cantitatea de gaze livrate, iar ulterior a sistat complet furnizarea de gaze prin acest gazoduct, invocând o defecțiune la singura turbină.
Kremlinul a declarat că gazoductul nu va fi lansat până în momentul în care nu vor fi ridicate sancțiunile aplicate împotriva Federației Ruse, care împiedică întreținerea unităților sale. În UE, sistarea Nord Stream 1 este considerată o decizie politică menită să pună presiune asupra țărilor europene care sprijină Ucraina în războiul declanșat de Rusia.