Operatorii de transport și de sistem de energie electrică din Europa continentală convin să mărească capacitatea de schimb cu sistemul energetic Ucraina/Republica Moldova
-
29 Iulie 2022 17:16
La 28 iulie, operatorii de sisteme de transport (OST) din Europa Continentală au convenit să mărească capacitatea comercială cu Ucraina/Republica Moldova la 250 MW, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul capacității stabilite în faza inițială (100 MW). Posibilitatea de a crește în continuare capacitatea comercială va fi evaluată în septembrie, pe baza considerațiilor privind stabilitatea și securitatea sistemului energetic, potrivit unui comunicat.
Schimburile comerciale de energie electrică cu sistemul energetic Ucraina/Moldova au început la 30 iunie pe interconectarea dintre Ucraina și România, urmată de interconectarea Ucraina-Slovacia la 7 iulie. Se așteaptă ca schimburile de energie electrică pe celelalte interconexiuni (Ucraina-Ungaria și Moldova-România) să urmeze ulterior, scrie Calea Europeană.
Deschiderea capacității comerciale cu Ucraina/Moldova a fost posibilă după ce OST din Europa continentală au confirmat, la 28 iunie 2022, că au fost îndeplinite condițiile tehnice prealabile pentru a permite schimburile comerciale de energie electrică între Ucraina și țările vecine.
Demararea schimburilor comerciale de energie electrică a urmat sincronizării cu succes a sistemului energetic al Europei Continentale și a sistemului energetic al Ucrainei/Moldova la 16 martie 2022 și primirii Ukrenergo în calitate de membru observator al ENTSO-E la 26 aprilie 2022.