Operatorii de maxi-taxi din capitală înaintează repetat un demers de majorare a tarifului

  • 07 Februarie 2020 16:30
Operatorii de maxi-taxi din capitală înaintează repetat un demers de majorare a tarifului

Operatorii de maxi-taxi din capitală înaintează repetat un demers de actualizare a tarifului. Potrivit datelor prezentate municipalității, tariful pentru o călătorie cu microbuzul ar trebui să crească până la 9,81 lei.

Contactat de IPN, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a spus că are așteptări ca subiectul să fie abordat luni, la ședința Primăriei. Dacă nu vor fi întreprinse măsuri în următoarele săptămâni, transportatorii vor organiza proteste, inclusiv cu sistarea circulației pe anumite rute.

Pe de altă parte, dacă va fi majorat tariful, transportatorii își asumă să îmbunătățească condițiile de activitate. Aceștia promit reducerea intervalelor între curse, implementarea unui sistem de control al respectării graficelor de circulație, aplicarea unor cerințe mai stricte legate de aspectul estetic și curățenia unităților de transport. Pe măsura acumulării mijloacelor financiare, unitățile de transport vor fi înlocuite cu altele noi, mai confortabile și mai sigure.

Precedentul demers de majorare a tarifelor a fost expediat autorităților pe 13 ianuarie. În Chișinău circulă 780 de microbuze. Tariful în vigoare, de 3 lei, a fost stabilit în 2006.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău