Adevărul bate miturile

Propaganda sovietică avea toate motivele să ascundă existența protocolului secret la pactul sovieto-nazist din considerente ideologice de importantă majoră. În URSS, mitul „Marelui Război Patriotic” (Al Doilea Război Mondial) a fost pus la baza formării identității cetățeanului sovietic. Începând din 1965, statul sovietic a cultivat cu multă insistență imaginea națiunii sovietice victorioase în lupta cu fascismul invadator, salvatoarea omenirii de ciuma nazistă. Și astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de al Doilea Război Mondial în încercarea de a-și menține influența asupra fostelor republici sovietice, în multe dintre care acest mit propagandistic supraviețuiește în mințile multor oameni contaminați de nostalgii sovietice.

Conținutul protocolului secret devenit public dezavuează și un alt mit istoric sovietic despre URSS, care, chipurile, a fost o victimă nevinovată a agresiunii germane, fiind în toate timpurile fără excepție un inamic al naziștilor și intrând în cel de al Doilea Război Mondial, începând cu 22 iunie 1941. În realitate, URSS a început războiul pe 17 septembrie 1939, când Armata Roșie, alături de Wehrmacht-ul  german, a invadat și a ocupat în luptă partea de est a Poloniei, în plină concordanță cu prevederile tratatului încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler și a protocolului secret la acest tratat. URSS a început războiul în alianță cu Germania lui Hitler, contribuind în mod substanțial la victoria armată a germanilor asupra Poloniei.

Și astăzi se acționează în spiritul pactului sovieto-nazist

În perioada sovietică, tot așa cum și în Rusia de azi, încheierea pactului între Germania nazistă și URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie și Franța privind constituirea unei alianțe anti-naziste. Este adevărat că Stalin purta negocieri cu Anglia și Franța privind necesitatea unei apărări colective împotriva Germaniei, dar el condiționa formarea coaliției cu democrațiile occidentale prin dreptul pentru URSS de a ocupa regiunile poloneze Halychyna și Vilenska Oblast, astăzi regiuni din vestul  Ucrainei și Belarus. În mod firesc, britanicii și francezii, care erau aliații Poloniei, nu au fost de acord cu pretențiile teritoriale din contul Poloniei a dictatorului de la Kremlin. În momentul când Stalin a înțeles că Hitler îi va da ceea ce Occidentul nu era dispus să-i dea: parte din Polonia, Basarabia și statele baltice, el a renunțat de bunăvoie la încercările de a înființa o coaliție anti-nazistă și a intrat în alianță cu regimul fascist de la Berlin. Ca rezultat logic, având mâinile dezlegate prin înțelegerea cu Stalin, puțin peste o săptămână după semnarea pactului sovieto-nazist Hitler a invadat Polonia, ca peste o jumătate de lună deja și Stalin să pornească invazia sovietică în acest stat. Este evident, că pactul sovieto-nazist a servit drept declanșator a celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică având aceiași responsabilitate ca și Germania pentru provocarea conflagrației mondiale.

Astăzi liderul rus Vladimir Putin, în plină conformitate cu mitologia propagandistică sovietică, declară fără jenă că Stalin s-a văzut obligat să încheie pactul cu diavolul, adică cu Hitler, după ce Anglia și Franța au refuzat să formeze o coaliție antinazistă. Conform acestei versiuni, URSS a semnat pactul pentru a-și garanta securitatea, astfel că prin decizia sa ar fi căutat doar să câștige timp pentru a se pregăti mai bine de război. Aceasta este și poziția susținută de istoriografia oficială rusă, care acuză de revizionism pe oricine pune la îndoială intențiile lui Stalin, în pofida faptului că după ce Germania a invadat Polonia, la 1 septembrie 1939, Armata Roșie a făcut același lucru două săptămâni mai târziu. Defel întâmplător, tradiția sovietică de falsificare a istoriei este preluată și folosită de propaganda de la Kremlin pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populația din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, precum și prin anexarea unor teritorii ale statelor suverane, nu comite o agresiune împotriva unei țări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciștilor care pun în pericol atât Rusia, cât și întreaga lume. Pentru a face acest lucru mai lesne, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică.

Argumente de o falsitate monumentală

În conformitate cu protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939, se prevedea că Germania nazistă și URSS erau de acord să împartă Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, România și Polonia în sfere de influență. Pentru români, supliciul pactului sovieto-nazist a intervenit odată cu ultimaturile sovietice din 26 și 27 iunie 1940. Deja în prima notă ultimativă remisă României pe 26 iunie 1940, sovieticii folosesc argumente de o falsitate monumentală pentru a justifica raptul Basarabiei, teritoriu inalienabil al statului suveran România, insinuând asupra faptului că Basarabia este „populată în principal cu ucraineni”. Aceiași minciună despre populația preponderent ucraineană a fost invocată de sovietici și în raport cu anexarea Bucovinei care, spre deosebire de teritoriul Basarabiei, niciodată în trecut nu a fost parte a imperiului rus.

Efectele raptului Basarabiei și Bucovinei de Nord de către sovietici în baza pactului Ribbentrop-Molotov continuă să se manifeste până în ziua de azi. Însăși existența statului Republica Moldova este prezentată în mai multe discursuri politice ca o urmare directă a pactului sovieto-nazist, acest pact fiind o expresie pură a totalitarismului aplicat în politica externă. Chiar dacă pe parcurs logica apariției și afirmării noilor state independente în fostul spațiu sovietic a fost consfințită de o serie de tratate care au urmat după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, începând cu Pacea de la Paris, din 1947 și continuând cu celebra conferință de la Helsinki, din 1975, în cazul Republicii Moldova și României percepția că consecințele pactului între două totalitarisme din trecut – cel comunist și nazist, nu au fost depășite, rămâne în picioare.

Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare în calitate de prim pas

Însă această comprehensivitate este lovită de interpretările pactului în cauză de către actuala conducere politică de la Moscova, care prezintă înțelegerea comuno-nazistă din 1939 nu ca pe o expresie politică a totalitarismului, ci ca pe o manifestare a realismului politic. Desigur, în majoritatea țărilor Europei, efectele acestui pact se resimt mai degrabă la nivel simbolic și al memoriei istorice. Nu însă și în spațiul post-sovietic, inclusiv în Republica Moldova, unde se resimte influența masivă a propagandei ruse conjugată cu reminiscențe puternice de nostalgie sovietică. În această atmosferă informațională și spirituală devine explicabil fenomenul susținerii de multă lume a regimului Putin, care își gândește politica externă în termeni destul de apropiați de cei în care o făcea Stalin la momentul încheierii pactului Ribbentrop-Molotov. Astăzi, Rusia impune zone de excludere în Europa, pornește împotriva vecinilor săi războaie, comite rapturi teritoriale, stimulează separatismul, nu se sfiește să amenințe cu folosirea armei nucleare. Deci, astăzi asistăm la un tip de politică foarte asemănătoare cu cea pe care a pus-o în practică Stalin prin încheierea pactului  Ribbentrop-Molotov.

Pentru societatea moldovenească denunțarea reală în mentalul colectiv a pactului Ribbentrop-Molotov și a consecințelor lui echivalează cu afirmarea adevărului despre apartenența Republicii Moldova la spațiului civilizațional românesc, din care noi am fost rupți cu forța prin pactul de delimitare a sferelor de influență geopolitică de către Stalin și Hitler. Un pas important în această direcție s-a făcut atunci când, ziua de 23 august, a fost declarată drept zi de doliu în Republica Moldova, această dată fiind Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, precum nazismul, stalinismul ș.a. Este important ca actul formal de declarare a zilei de doliu să fie susținut de un amplu program de acțiuni informaționale și educaționale, unicele capabile să afirme la nivelul mentalului colectiv caracterul criminal al pactului între Stalin și Hitler, consecințele nefaste ale căruia asupra unității naționale românești încă urmează să fie înlăturate.