ONU și-a suspendat toate convoaiele cu ajutoare umanitare în Siria

  • 20 Septembrie 2016 20:22
ONU și-a suspendat toate convoaiele cu ajutoare umanitare în Siria

ONU și-a suspendat toate convoaiele umanitare în Siria după un atac aerian împotriva unui convoi care transporta ajutoare în provincia Alep, în care mai multe persoane au fost ucise, între care și un angajat al Semilunii Roșii siriene, a declarat marți un purtător de cuvânt al ONU, relatează Reuters și AFP.

'Toate convoaiele sunt suspendate în așteptarea unei noi evaluări a situației securității' în Siria, a declarat, la Geneva, purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare ale ONU (OCHA), Jens Laerke.

Convoiul lovit luni era format din 31 de camioane și transporta ajutoare ale ONU, a precizat Jens Laerke în cadrul unei conferințe de presă.

Cel puțin 18 din cele 31 de camioane ale convoiului au fost lovite luni, la fel și un depozit al Semilunii Roșii siriene (SARC), a declarat un purtător de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, la New York.

Convoiul transporta ajutoare pentru 78.000 de persoane din orașul izolat Urm al-Kubra, în guvernoratul Alep, a spus el.

Directorul SARC din Alep, Omar Barakat, se află printre persoanele ucise, a declarat pentru Reuters de la Geneva Robert Mardini, directorul CICR pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

'Echipa este în stare de șoc. Omar a fost grav rănit și echipa de salvare nu a putut ajunge la el timp de două ore. Din cauza rănilor grave el nu a supraviețuit', a mai spus el.

Sursa: Agerpres.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău