ONU salută schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia

  • 09 Septembrie 2019 10:39
ONU salută schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, salută recentul schimb de deținuți dintre Kiev și Moscova și își exprimă speranța că situația din Donbas va fi soluționată - a declarat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Guterres.

"Acest act umanitar important ar putea fi un pas pozitiv spre consolidarea încrederii între toate părțile, ceea ce ar permite stabilirea unui dialog regulat și constructiv la toate nivelurile, pentru a deschide calea către o soluționare finală a conflictului din estul Ucrainei" - se arată în mesajul secretarului general al ONU.

Totodată, Antonio Guterres a făcut apel la Ucraina și la Rusia să ia măsuri pentru a reduce tensiunea și să pună în aplicare acordurile de pace de la Minsk. Amintim că, pe 7 septembrie, între Ucraina și Rusia a avut loc un schimb de deținuți.

Pe Aeroportul Internațional "Borispil" din Kiev, a aterizat un avion cu 35 de cetățeni ucraineni eliberați de Rusia, printre care cineastul Oleg Sențov și cei 24 de marinari reținuți anul trecut în strâmtoarea Kerci, în timp ce pe Aeroportul Internațional "Vnukovo" din Moscova a aterizat o aeronavă având la bord 35 de ruși eliberați de autoritățile din Ucraina. Printre aceștia s-a numărat și ofițerul Vladimir Țemah, martor cheie în cazul doborârii zborului MH-17.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău