ONU își va menține misiunea de asistență în Afganistan după retragerea SUA și NATO

  • 16 Aprilie 2021 08:55
ONU își va menține misiunea de asistență în Afganistan după retragerea SUA și NATO

Organizația Națiunilor Unite (ONU) își va menține misiunea politică de asistență în Afganistan în pofida retragerii efectivelor militare americane și ale NATO în acest an, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al secretarului general al Națiunilor Unite, Stephane Dujarric, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Faptul că această retragere "va avea un impact asupra țării în ansamblul ei este clar și evident", a subliniat Dujarric, ca răspuns la întrebările despre viitorul misiunii ONU după retragerea SUA și NATO. "Vom continua să analizăm situația, dar activitatea noastră în Afganistan va continua", a adăugat el.

"ONU este prezentă în domeniul dezvoltării umanitare în Afganistan de foarte, foarte multă vreme și noi vom continua să fim acolo pentru a ajuta poporul afgan", a promis el, precizând că organizația "va continua să se adapteze situației pe teren".

Misiunea de asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) este o misiune politică redusă, fără Căștile Albastre. Din luna martie, ONU dispune de doi emisari pentru această țară. Canadiencei Deborah Lyons, care conduce UNAMA și care reprezenta până acum organizația la nivel politic, i s-a adăugat francezul Jean Arnault, numit în martie trimisul special al ONU pentru Afganistan.

Misiunea acestuia din urmă este de a ajuta la găsirea "unei soluții politice la conflict", lucrând într-o strânsă colaborare cu UNAMA și partenerii regionali, a precizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, anunțând numirea lui.

UNAMA are în Afganistan în jur de 1.200 de angajați, dintre care cei mai mulți sunt cetățeni afgani. În total, împreună cu reprezentanții diferitelor agenții ale ONU din țară, prezența Națiunilor Unite se ridică la circa 4.000 de persoane, dintre care peste 75% sunt afgani.

"Misiunea Națiunilor Unite în Afganistan este o misiune politică specială, aceasta este doar o mică misiune civilă, nu este o misiune militară", a subliniat un diplomat sub acoperirea anonimatului. Această misiune îi ajută pe afgani în domeniul "statului de drept, drepturilor omului, guvernării, ea nu este menită să asigure securitatea", a precizat diplomatul. "Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că această retragere globală nu înseamnă că ONU va înlocui SUA, NATO și pe alții. Aceasta nu este realist", a adăugat el.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:0 m/s
Wed
4
Thu
5
Fri
5
Sat
6
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău