ONU înființează un post de expert pentru monitorizarea represiunii din Rusia

  • 07 Octombrie 2022 16:03
ONU înființează un post de expert pentru monitorizarea represiunii din Rusia

Consiliul Drepturilor Omului (CDO) din cadrul ONU a înființat vineri un post de raportor special pentru monitorizarea reprimării opoziției din Rusia, informează AFP. Este prima dată când Moscova este vizată de un astfel de text referitor la drepturile omului, remarcă agenția.

Cele 47 de state membre ale Consiliului au adoptat cu 17 voturi pentru, 6 împotrivă - printre care și cel al Chinei - și 24 de abțineri o rezoluție în acest sens propusă de o mare parte dintre țările Uniunii Europene.

CDO a deschis în mai o anchetă la nivel înalt privind ilegalitățile comise de militarii ruși în Ucraina, însă recent au apărut presiuni pentru urmărirea în același timp și a încălcărilor drepturilor omului în Rusia, transmite Agerpres.

În iulie, Amnesty International și alte opt organizații neguvernamentale pentru drepturile omului au adresat o scrisoare comună liderilor UE, cerându-le să ia inițiativa unei rezoluții pentru crearea unui mandat de raportor pentru Rusia. Semnatarii subliniau atunci că rușii "se confruntă cu consecințele represiunii masive din țara lor" și arătau că un raportor ar putea "culege, analiza și prezenta în mod independent" informații despre situația drepturilor omului în Rusia.

Organizațiile respective apreciau atunci că un raportor "s-ar putea exprima cu autoritate împotriva restrângerii tot mai mari a drepturilor omului în Rusia și în numele celor care sunt victime ale intimidării, hărțuirii și amenințării cu represalii pentru activismul lor sau pentru activitatea în favoarea drepturilor omului".

ONU a criticat sever în septembrie situația drepturilor omului în Rusia. Înaltul comisar interimar Nada Al-Nashif s-a referit în special la "intimidarea" celor care se opun războiului din Ucraina și la diferite "forme de cenzură" în vigoare în Rusia.

Moscova a replicat acuzând Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru drepturile omului că are o atitudine tot mai "părtinitoare". Rusia s-a retras din CDO în urmă cu câteva luni, în timp ce Adunarea Generală a ONU vota pentru excluderea țării din Consiliu, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Având însă în continuare statut de observator, Rusia își poate prezenta punctul de vedere în CDO.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău