ONU face apel la evitarea unei escaladări a situației în Marea Neagră, după ce Ucraina a sechestrat un petrolier rusesc

  • 26 Iulie 2019 08:35
ONU face apel la evitarea unei escaladări a situației în Marea Neagră, după ce Ucraina a sechestrat un petrolier rusesc Black News

Organizația Națiunilor Unite solicită Rusiei și Ucrainei să evite escaladarea situației în Marea Neagră și să dea dovadă de reținere. Apelul în acest sens a fost lansat joi, de către purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a sechestrat un petrolier rusesc în portul ucrainean Ismail.

"Îndemnăm, din nou, părțile să se abțină de la acțiuni și retorici periculoase și să respecte în totalitate dreptul internațional" - a declarat Haq. Totodată, oficialul a menționat că ONU "subliniază necesitatea de a evita orice escaladare".

Potrivit SBU, petrolierul rusesc sechestrat în portul Ismail din regiunea Odesa a fost implicat într-un incident petrecut în noiembrie 2018, la intrarea în Strâmtoarea Kerci, în urma căruia Rusia a capturat trei nave militare ale Ucrainei și a reținut 24 de marinari ucraineni. Joi seară, echipajul petrolierului rusesc reținut în portul Ismail a fost eliberat de autoritățile ucrainene, dar nava rămâne în continuare în custodie.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
26,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:59 %
Vint:3,06 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
24
Sun
25
Mon
27
Arhivă Radio Chișinău