ONU caută un emisar pentru Libia după blocajul american

  • 09 Aprilie 2020 09:15
ONU caută un emisar pentru Libia după blocajul american

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este în căutarea unei noi persoane pentru rolul de emisar al Națiunilor Unite pentru Libia, după refuzul Statelor Unite de a sprijini candidatura algerianului Ramtane Lamamra, avut în vedere pentru această funcție, au făcut cunoscut surse diplomatice, notează AFP, preluat de Agerpres.

În urmă cu o lună, numirea fostului ministru algerian de externe (2013-2017) părea, totuși, o simplă formalitate. Dar nu și pentru Statele Unite care au ridicat o serie de "întrebări", în timp ce "toată lumea" era de acord cu această alegere, potrivit unui diplomat.

Miercuri, cu ocazia unei reuniuni cu ușile închise privind Libia, o responsabilă a Națiunilor Unite a anunțat în Consiliul de Securitate că Antonio Guterres a lansat căutări pentru a găsi pe altcineva, a indicat o altă sursă. Secretariatul "lucrează din greu pentru a face o propunere", a spus această sursă sub protecția anonimatului.

Misiunea diplomatică a SUA la Națiunile Unite a refuzat orice comentariu legat de motivul opoziției sale față de fostul ministru algerian, 67 de ani și considerat un diplomat cu o vastă experiență.

Printre explicații se află presiunile asupra Washingtonului din partea Egiptului și Emiratelor Arabe Unite, aliați ai mareșalul Khalifa Haftar, care consideră că Ramtane Lamamra este prea favorabil guvernului de la Tripoli, a declarat pentru AFP un alt diplomat.

A patra sursă este de părere că este posibil ca SUA să îl considere prea apropiat de Rusia, acuzată că îl susține cu mercenari pe mareșalul Haftar, ceea ce Moscova dezminte.

În funcție din iunie 2017, emisarul ONU în Libia, libanezul Ghassan Salamé, a demisionat la 2 martie, invocând "motive de sănătate" în timp ce procesul politic din această țară, pradă unui război civil, este mai mult ca niciodată în impas.

În plus, Antonio Guterres mai este în căutarea unui alt emisar, pentru conflictul din Sahara Occidentală. Acest post este vacant din mai 2017 după demisia, tot din motive de sănătate, a fostului președinte german Horst Köhler, 77 de ani.

În acest dosar, secretarul general al ONU credea în urmă cu două luni că a găsit persoana ideală cu Miroslav Lajcak, la acea dată ministru de externe al Slovaciei și fost președinte al Adunării Generale a Națiunilor Unite.

La 12 februarie, candidatura sa era pe punctul de a fi anunțată oficial când Uniunea Europeană l-a numit în ultimul moment în funcția de emisar al UE pentru dialogul dintre Pristina și Belgrad.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău