ONU avertizează : Poluarea cu plastic amenință speciile migratoare din regiunea Asia-Pacific

  • 31 August 2021 14:59
ONU avertizează : Poluarea cu plastic amenință speciile migratoare din regiunea Asia-Pacific

De la delfinii de apă dulce rămași captivi în plasele de pescuit și până la elefanții care străbat depozite de deșeuri, speciile migratoare sunt cele mai vulnerabile la poluarea cu plastic, potrivit unui raport al ONU privind regiunea Asia-Pacific, publicat marți, prin care se solicită măsuri mai eficiente pentru combaterea acestui flagel, informează AFP, potrivit Agerpres.

Raportul Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, cunoscut și sub denumirea de Convenția de la Bonn, se concentrează asupra impactului plasticului asupra speciilor de apă dulce, animalelor terestre și păsărilor.

Textul a fost publicat cu câteva zile înainte de deschiderea congresului Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), care va include o moțiune privind stoparea poluării cu plastic până în 2030.

Întrucât aceste specii se deplasează prin medii diferite, inclusiv în zone intens industrializate și poluate, ele se confruntă cu un risc mai mare de a fi extrem de expuse la materialele plastice și alți agenți de contaminare asociați, indică raportul.

Cercetătorii estimează că 80% din materialele plastice din oceane provin de pe uscat, râurile jucând un rol esențial în transportul acestor deșeuri.

Raportul evidențiază în acest sens două regiuni, bazinele fluviilor Gange și Mekong, care transportă împreună 200.000 de tone de plastic în oceanele Indian și Pacific în fiecare an.

Plasele de pescuit abandonate se numără printre principalele amenințări, în special pentru delfinii din specia Irrawaddy, care trăiesc în Mekong, dar și pentru delfinii de Gange, deja amenințați.

Păsările migratoare, cum ar fi albatrosul cu picioare negre, nu pot distinge întotdeauna fragmentele de plastic de prada lor obișnuită și riscă să înghită deșeuri sau să își hrănească puii cu acestea, se mai arată în raport.

Elefanții asiatici au fost văzuți în timp cec căutau hrană în depozitele de deșeuri din Sri Lanka și mâncând plastic în Thailanda, potrivit textului.

Raportul subliniază că speciile din regiunea Asia-Pacific se confruntă deja cu pierderea habitatului, pescuitul excesiv, poluarea industrială și schimbările climatice.

Autorii documentului solicită lansarea unor acțiuni pentru a împiedica materialele plastice să ajungă în natură, pentru îmbunătățirea reciclării și pentru o mai bună înțelegere a efectelor acestei poluări asupra speciilor migratoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău