ONU a aprobat „Pactul pentru viitor”, cu majoritatea țărilor lumii învingând încercările Rusiei de a-l schimba: Readucem multilateralismul de pe marginea prăpastiei
-
23 Septembrie 10:27
Adunarea Generală a ONU a aprobat duminică un plan de acțiune menit să reunească națiunile lumii, din ce în ce mai divizate, pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea, de la schimbările climatice și inteligența artificială la escaladarea conflictelor și creșterea inegalității și sărăciei, relatează The Associated Press.
„Pactul pentru viitor” de 42 de pagini îi provoacă pe liderii celor 193 de state membre ale ONU să transforme promisiunile în acțiuni reale care să facă o diferență în viața celor peste 8 miliarde de oameni din lume, transmite caleaeuropeana.ro.
Pactul a fost adoptat în deschiderea „Summitului viitorului” de două zile, convocat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, înainte de debutul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Genercare a ONU.
El le-a mulțumit liderilor și diplomaților pentru că au făcut primii pași și au deblocat „ușa” către un viitor mai bun.
„Suntem aici pentru a readuce multilateralismul de pe marginea prăpastiei. Acum este destinul nostru comun să trecem prin ea. Acest lucru necesită nu doar acord, ci și acțiune”, a spus Guterres.
Șeful ONU i-a provocat pe lideri: să pună în aplicare pactul, să prioritizeze dialogul și negocierile, să pună capăt “războaielor care ne sfâșie lumea”, din Orientul Mijlociu până în Ucraina și Sudan, să reformeze puternicul Consiliu de Securitate al ONU, să accelereze reformele sistemului financiar internațional să accelereze tranziția de la combustibilii fosili, să asculte tinerii și să îi includă în procesul decizional.
Soarta pactului a fost sub semnul întrebării până în ultimul moment. A existat atât de mult suspans încât Guterres avea pregătite trei discursuri, unul pentru aprobare, unul pentru respingere și unul dacă lucrurile nu erau clare, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
Rusia, susținută de Belarus, Iran, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria, a dorit să prezinte un amendament care afirmă că ONU „nu poate interveni” în afacerile „interne” ale statelor, dar marea majoritate a țărilor participante a refuzat să țină cont de această propunere.
„Nimeni nu este mulțumit de acest pact”, a declarat ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Vershinin.
În deschiderea summitului, acesta a propus amendamente care ar fi diluat semnificativ pactul. Vorbind în numele celor 54 de națiuni africane – care s-au opus amendamentelor Rusiei – Republica Congo a replicat cu o moțiune de a nu vota amendamentele. Această moțiune a fost aprobată în aplauze. Rusia a primit sprijin doar din partea Iranului, Belarusului, Coreei de Nord, Nicaragua, Sudanului și Siriei.
Oricare ar fi conținutul lor, „Pactul” și anexele sale (Pactul digital mondial și Declarația pentru generațiile viitoare) sunt de fapt neconstrângătoare, ridicând problema aplicării lor, în timp ce unele dintre principiile enunțate anterior, ca de pildă „protecția civililor în conflicte”, sunt încălcate în fiecare zi.