ONU | 30.000 de persoane au fost forțate să își părăsească locuințele, în timpul luptelor din Tripoli
-
19 Aprilie 2019 13:57
Organizația Națiunilor Unite a declarat că 30.000 de persoane au fost forțate să își părăsească locuințele, în timpul celor două săptămâni de lupte din capitala libiană, Tripoli. Numeroși civili au rămas blocați în cartierele aflate în apropierea primei linii a frontului, printre care și aproape 1800 de copii.
Un reprezentant al ONU, Neil Scott, a declarat pentru BBC că există temeri și pentru un număr mare de migranți care ar fi blocați în aceleași suburbii.
Potrivit lui, sunt 4000 de refugiați și migranți care încă se află în centre de detenție din zone din apropierea conflictului și care trebuie să fie mutați. Până acum s-a reușit relocarea a aproximativ 300 de persoane, a mai spus reprezentantul ONU.