Când Vladimir Putin convoacă Consiliul de securitate rus pe 21 februarie, majoritatea membrilor par înțepeniți de frică. Unul câte unul, înalți funcționari și guvernatori, cu picioarele tremurânde și înghițindu-și cuvintele, se angajează să susțină proiectul lui Putin de recunoaștere a Republicilor populare Donețk și Lugansk. Nimeni nu ignoră ce înseamnă asta și care va fi impactul asupra deciziei fatidice luate de șef, scrie Le Vif, preluată de Rador.

În ziua aceea, unul din puținii oratori care i s-au adresat lui Putin destins, aproape bine dispus, este secretarul Consiliului de securitate rus, Nikolai Patrușev. Susține total ideea recunoașterii Republicilor populare și afirmă că Rusia trebuie să meargă înainte. Face parte din super-șoimi, o expresie folosită penru a descrie o persoană care susține poziții deosebit de agresive sau dure în conflict.

Conflictul din Ucraina, spune el, a fost "orchestrat de Statele Unite". Negocierile nu mai servesc la nimic. "Obiectivul secret al Statelor Unite", spune Patrușev, "nu este nimic altceva decât prăbușirea Federației Ruse". "Nu există deci altă opțiune".

La fel cu ceilalți siloviki (literalmente "oamenii puternici", nume folosit pentru a-i desemna pe conducătorii serviciilor de securitate rusești), Patrușev este de mult timp partizanul unei acțiuni în forță. 

Noua aristocrație

Patrușev este un inginer care, în anii 90, a făcut carieră în serviciul de informații FSB, succesorul KGB. Când Vladimir Putin a devenit prim- ministru în 1999, Patrușev îi succede în postul de director. De la preluarea funcției, a acordat un interviu cotidianului rusesc "Komsomolskaia Pravda", interviu care va deveni un reper. El declară acolo fără să ezite că serviciile de informații sunt "noua aristocrație a Rusiei". Și la întrebarea dacă toți acești spioni nu constituie o amenințare pe termen lung la adresa democrației, Patrușin răspunde că acest gen de remarcă nu servește decât la "subminarea încrederii în noul guvern". Tot potrivit lui Patrușev, Rusia are nevoie mai ales de oameni "pragmatici duri" capabili să facă față "contradicțiilor și amenințărilor emergente" și care știu ce înseamnă "spiritul de serviciu public".

În 2008, Dmitri Medvedev preia președinția și Patrușev va fi promovat în Consiliul de securitate rus, unde lucrează ca secretar. În acea vreme, Consiliul de securitate ținea mai mult de administrație și nu avea cu adevărat influență asupra politicii. Dar sub conducerea lui Patrușev, Serviciul de securitate devine locul care centralizează toate fluxurile de informații.

În calitate de secretar, Patrușev își asumă un rol de director și de redactor șef: el selecționează, organizează și contextualizează informațiile pentru președinte. Într-o mare măsură, el va modela viziunea asupra lumii pe care o are Putin. În opinia multora, Patrușin este omul care l-a convins pe Putin să intre în război.

În calitate de homo sovieticus de dreapta, Patrușev nu vede decât un singur vinovat posibil pentru această instabilitate crescândă: America. Războiul din Osetia de Sud în 2008, revoltele arabe, revoluția Maidan în 2014? Toate sunt comploturi ale mizerabilei CIA care urmărește să distrugă Rusia, după părerea lui.

În 2015, într-un interviu acordat ziarului "Kommersant", va merge până la a spune că talibanii și Al-Qaida au fost fondați de Statele Unite. În același interviu, el mai afirmă că fostul secretar de stat american Madeleine Albright vrea să distrugă Rusia pentru că vrea să pună mâna pe resursele naturale din Siberia și Extremul Orient. Această afirmație pare bazată pe spusele unui ofițer FSB care a pretins, în anii 1990, că a putut citi gândurile lui Albright grație parapsihologiei. Și Patrușev pare să creadă sincer această poveste.

Pentru Patrușev, Europa nu este nimic altceva decât un loc de decădere morală plin de homosexuali și un lacheu al imperialismului american.

Economie suverană

Patrușev pare de asemenea că a profitat de această criză pentru a-și spori influența. Într-un interviu acordat ziarului oficial al guvernului,

"Rossyskaya Gazeta", la sfârșitul lui aprilie, el preconizează să intensifice lupta în Ucraina. Potrivit lui Patrușev, Rusia este în război contra "Occidentului", deoarece ea este singura care îndrăznește să se opună Americii, care îi incită de ani de zile pe ucraineni să "urască tot ce este rusesc".

Rusia se bate în Ucraina pentru "identitatea sa culturală și spirituală". Subliniind această dimensiune cvasi existențială a războiului ucrainean, Patrușev încearcă să crească presiunea, în special pe plan intern.

Contrar politicii externe, care a fost practic monopolizată de siloviki vreme de ani de zile, politica economică a răms până în prezent în mâinile tehnocraților (de altfel relativ competenți). Elvira Nabiulina, președinta Băncii centrale a Rusiei, a reușit de exemplu vreme de aproape zece ani să protejeze relativ bine economia rusă contre constantelor sancțiuni financiare și economice provocate de politica externă progresistă.

Patrușev este convins că economia rusă trebuie să fie organizată pe baza unor principii suverane. El nu vrea să abolească economia de piață, dar crede că antreprenorii ruși trebuie să dea prioritate "securității economice" a Rusiei și să nu se prea gândească la mecanismele pieței.

Dacă Rusia cunoaște actualmente probleme cu sancțiunile pe import, este în primul rând pentru că unele agenții guvernamentale nu l-au ascultat suficient pe președinte. El lansează de asemenea ideea de a lega rubla de prețul anumitor materii prime pentru a decupla financiar Rusia de economia mondială.

Faptul că un număr din ideile sale merg impotriva postulatelor economice general admise nu pare să-l deranjeze. Pentru că, potrivit lui Patrușev, aceste puncte de vedere economice sunt doar o strategie americană pentru a supune restul lumii. Ideile sale ambițioase și fandaronadele sale nu maschează totuși decât prost faptul că omul se luptă pentru propria sa supraviețuire politică. Erorile de judecată ale Rusiei în Ucraina se datorează în mare parte muncii serviciilor de informații. Cum spune vechiul proverb rusesc, "țarul este bun, numai boierii sunt răi" (vechea aristocrație feudală). O înțelepciune populară pe care șoimul principal al "noii aristocrații" a ales să o ignore pe riscul său.