Statele Unite au autorizat a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 pentru persoanele cu imunitate scăzută
-
13 August 2021 10:13
Persoanele al căror sistem imunitar este slăbit vor putea primi a treia doză de vaccin anti-Covid cu scopul de a le proteja contra bolii, a anunțat Agenția Americană a Medicamentului (FDA), citată de News.ro.
„Țara a intrat într-un nou val al pandemiei de Covid-19 și FDA este conștientă pe deplin de faptul că persoanele cu imunitate scăzută sunt expuse riscului de a contracta o boală gravă”, a declarat într-un comunicat Janet Woodcock, director interimar al agenției, potrivit sursei citate.
Această a treia doză este destinată beneficiarilor de transplant de organe sau celor cu sistem imunitar slăbit, se arată în comunicatul de presă.
„Celelalte persoane care au făcut schema completă de vaccin sunt protejate și nu au nevoie de o doză suplimentară de vaccin anti-Covid”, a adăugat Janet Woodcock.
Mai mult de 619.000 de persoane au murit în Statele Unite din cauza Covid-19 iar numărul de cazuri de infectare a crescut în ultimele luni din cauza răspândirii variantei Delta.