OMS | Cazurile de COVID-19 la nivel global, în scădere pentru a treia săptămână consecutivă (bilanț)

  • 29 Septembrie 2021 15:23
OMS | Cazurile de COVID-19 la nivel global, în scădere pentru a treia săptămână consecutivă (bilanț)

Cazurile de COVID-19 la nivel global în perioada 20 - 26 septembrie s-au cifrat la 3,3 milioane, reprezentând o scădere cu 10 % față de săptămâna precedentă, potrivit raportului epidemiologic publicat periodic de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează miercuri EFE, citat de Agerpres.

Toate regiunile au înregistrat o reducere a numărului de cazuri, deși în Europa, unde cazurile au depășit cifra de un milion săptămânal, scăderea a fost de doar 1%, în timp ce în restul continentelor s-a înregistrat o scădere cu 15% a contagerilor de COVID-19.

O reducere cu 10% s-a înregistrat săptămâna trecută și în privința deceselor de COVID-19, care s-au cifrat la 55.830 la nivel global, marcând a patra scădere săptămânală consecutivă și fiind cel mai mic procent înregistrat din luna iunie.

Singura excepție a fost Africa, unde decesele au crescut cu 5% săptămâna trecută; în Europa scăderea a fost modestă, de 1% (14.000 de morți), în timp ce Asia meridională și orientală a înregistrat o scădere a numărului de morți de peste 20%.

De la declanșarea pandemiei, la nivel global au fost raportate 232 de milioane de cazuri și 4,7 milioane de decese asociate COVID-19 .

Săptămâna trecută, SUA s-au menținut ca țara cu cele mai multe contagieri săptămânale, 765.000, deși cifra a fost cu 31% mai scăzută decât săptămâna precedentă.

Următoarele pe listă au fost Brazilia, cu 247.000 noi contagieri (dublu față de săptămâna anterioară), Marea Britanie cu 230.000 de cazuri (cu 14% mai mult) și India, cu 204.000 noi cazuri de COVID-19.

În ce privește campania de vaccinare și conform rapoartelor sanitare publicate de fiecare țară, au fost administrare 6,2 miliarde de doze la nivel global (25,77 de milioane de vaccinuri pe zi).

Aproximativ 44,8% din populația globală a primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, deși procentul scade la 2,3% în cazul țărilor cu venituri mici.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,12 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău