OMS avertizează Rusia în legătură cu riscul de "răspândire exacerbată" a coronavirusului în timpul paradei militare din 24 iunie
-
18 Iunie 2020 16:06
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat joi Rusia asupra faptului că evenimentele în masă riscă să răspândească noul tip de coronavirus, cu câteva zile înainte ca Moscova să organizeze parada pentru aniversarea a 75 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează dpa.
Adunările în masă constituie un risc pentru o "răspândire exacerbată", a declarat Catherine Smallwood, reprezentantă a OMS, în timpul unei conferințe de presă pe tema actualei situației pandemice din Rusia.
OMS este abilitată să ofere îndrumări autorităților ruse, în efortul de a reduce acest risc, a spus Smallwood.
Rusia a raportat mai mult de 560.000 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus, al treilea cel mai mare număr din lume după SUA și Brazilia. De asemenea, Rusia a înregistrat mai mult de 7.600 de decese cauzate de COVID-19, dintre care 500 de lucrători medicali.
La rândul său, reprezentanta OMS Melita Vujnovic a anunțat că Rusia a testat în jur de 11% din populație, ceea ce oferă o imagine generală - "o imagine reală" - asupra răspândirii virusului în această țară.
Parada în onoarea celei de-a 75-a aniversări de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa a fost reprogramată pentru 24 iunie în urma unei amânări cauzate de pandemie.
Uniunea Sovietică a avut zeci de milioane de morți în acel război, cel mai mare număr printre forțele aliate. Victoria asupra Germaniei naziste rămâne o sursă considerabilă de mândrie națională în Federația Rusă.
Rusia plănuia să organizeze parada de Ziua Victoriei pe 9 mai, când se aniversează capitularea Germaniei naziste. În aprilie, președintele Vladimir Putin a amânat-o pentru 24 iunie, în condițiile în care numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus creștea vertiginos.
Noua dată coincide cu aniversarea paradei care a avut loc în 1945 la Moscova.AGERPRES