Olesea Stamate: Salariile judecătorilor care au promovat evaluarea vor fi majorate

  • 09 Martie 2023 07:59
Olesea Stamate: Salariile judecătorilor care au promovat evaluarea vor fi majorate

Salarii majorate pentru judecătorii care trec testul integrității și profesionalismului în fața comisiei de evaluare. Președinta comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, spune că pentru a menține un sistem integru va fi necesară majorarea lefurilor judecătorilor care au promovat vetting-ul. De asemenea, Olesea Stamate, dă asigurări că odată cu demisia judecătorilor Curții Supreme de Justiție, instanța nu-și va sista activitatea, pentru că Ministerul Justiției elaborează soluții temporare de înlocuire a judecătorilor plecați, notează IPN.

Șefa comisiei juridice a Parlamentului spune că precedenta majorare a salariilor judecătorilor n-a dus la eradicarea fenomenului corupției din sistem, întrucât nu au fost stabilite mecanisme dure de control. Olesea Stamate spune că magistrații care vor trece de vetting, vor beneficia de salarii majorate, astfel încât să dispară tentația luării mitei.

„Majorarea salariilor judecătorilor nu trebuie privită ca o potențială problemă. Judecătorii trebuie să aibă salarii decente, pentru că acesta este unul dintre factorii care asigură independența judecătorilor. Problema fostei majorări a salariilor a fost inexistența unui mecanism de control, verificare și sancționare foarte dură pentru abuzuri. Li s-au majorat salariile, fără a fi verificați. Majorarea salariilor a dus doar la majorarea mitelor. Asta spun avocații care cunosc situația în teren. Acum se discută despre majorarea salariilor doar celor care au trecut etapa de vetting. Dacă ai promovat evaluarea și ai rămas în sistem, primești un salariu majorat. În plus, salariile judecătorilor nu au fost ajustate din 2016, este și o decizie a Curții Constituționale care ne obligă să facem indexarea la rata inflației. Din considerentul constrângerilor bugetare, nu putem face acest lucru acum, dar ar  trebui s-o facem. Cu siguranță, judecătorii care trec evaluarea vor avea salariu corespunzător”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Mai mult, vicepreședinta PAS dă asigurări că guvernarea identifică soluții pentru a menține funcțională Curtea Supremă Justiție, după ce 80% din judecătorii CSJ și-au dat demisia.

„Mai sunt câțiva judecători care încă n-au depus cerere de demisie. Dintre cei care și-au depus cererile de demisie, datele de la care intră în vigoare sunt diferite, variază de la mijlocul lunii martie până la începutul lui aprilie. Curtea va continua să funcționeze într-un anumit ritm, mai lent. Evident, nu vor fi examinate toate dosarele care sunt pe rol. În același timp, noi ne gândim împreună cu Ministerul Justiției la soluții temporare pentru a înlocui sau a acoperi această lipsă de judecători de la Curtea Supremă de Justiție”, a mai spus Olesea Stamate.

În prezent, din 28 de candidați judecători la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, doar 5 au promovat evaluarea, concursul fiind desfășurat într-o perioadă de aproape 12 luni. Președinta comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, spune că până în anul 2025 va fi finalizată evaluarea tuturor judecătorilor din sistem.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău