Olesea Stamate: „Suntem în așteptarea Curții Constituționale cu privire la declararea neconstituționalității Partidului Politic Șor"

  • 01 Martie 2023 08:17
Olesea Stamate: „Suntem în așteptarea Curții Constituționale cu privire la declararea neconstituționalității Partidului Politic Șor

„Noi suntem în așteptarea Curții Constituționale și sesizarea cu privire la declararea neconstituționalității Partidului Politic Șor. Se află pe masa Curții”, a declarat Olesea Stamate, deputat PAS, președintele Comisiei parlamentare pentru probleme juridice în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„La fel, Comisia de la Veneția i-a zis Curții ca să decidă așa cum consideră ei, în baza informațiilor și probelor pe care le deține. Respectiv, așteptăm decizia Curții. Pe partea de proteste noi nu putem ca și guvernare care ne-am declarat democratică și pro-europeană, nu putem să fim împotriva protestelor”, a declarta Olesea Stamate în platoul TVR Moldova.

De asemena, Stamate amenționat faptul că chiar dacă suntem în stare de urgență de ceva timp, nu au fost introduse restricții la proteste în general.

„Ținând cont de starea de urgență în care suntem, am fi putut să punem în stare de urgență anumite restricții, nu am făcut-o implicit pentru a oferi cetățenilor dreptul să protesteze pașnic, care vor să-și manifeste dezacordul sau anumită poziție civică față de o anumită problemă sau alta. Acum, aceste proteste care au loc zilele acestea la Chișinău, cunoaștem cu toții de cine sunt organizate și cum sunt plătite. Și, că acțiunile vizavi de finanțarea ilegală a partidului Șor și inclusiv plățile care au fost făcute pentru acțiunile anterioare sunt investigate de către organele Procuraturii. Așteptăm și Procuratura să termine investigațiile, să-și facă meseria. Este bine că Poliția a intervenit prompt și a deblocat circulația pe străzile care au fost blocate de protestatari. Asta cu siguranță nu este bine blocarea arterelor astfel, încât cetățenii să nu poată să ajungă la destinația dorită,” a mai adăugat Olesea Stamate.

Amintim că, la 14 noiembrie, Curtea Constituțională a anunțat că începe examinarea sesizării privind verificarea constituționalității acțiunilor Partidului Politic "Șor". Anunțul a fost făcut de Înalta Curte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău