Oleg Serebrian: Reglementarea transnistreană depinde de evoluția războiului din Ucraina
-
10 Iunie 2023 09:50
Soluționarea diferendului transnistrean depinde de finalitatea războiului din Ucraina. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia reglementarea politică a conflictului este deocamdată incertă, iar preocuparea autorităților de la Chișinău este acum reintegrarea economică a regiunii. Potrivit oficialului, în ultima perioadă s-a reușit aducerea mai multor întreprinderi din stânga Nistrului în albia legislației Republicii Moldova, notează IPN.
Vicepremierul Oleg Serebrian spune că formatul de negocieri 5+2 este nefuncțional, iar reanimarea acestuia este imposibilă atât timp cât doi participanți ai formatului, Ucraina și Rusia, sunt în stare de război. Oficialul mai spune că există evoluții în privința reintegrării economice a regiunii transnistrene.
„De evoluția războiului din Ucraina depinde foarte mult reglementarea transnistreană, dar și a altor conflicte din zonă, inclusiv cele din Caucazul de Sud. În cazul nostru, soluționarea politică va veni după alte procese. Primele care au loc deja vizează integrarea economică și integrarea societală. Într-un an de zile lucrurile s-au mișcat destul de repede, cu înregistrarea întreprinderilor, cu ancorarea lor în spațiul legal moldovenesc, cu orientarea lor spre piața moldovenească și cea din Vest. Dacă scoatem din calcul agenții energetici, 90% din comerțul regiunii transnistrene este cu Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană” , a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Demilitarizarea regiunii transnistrene, retragerea trupelor și munițiilor din stânga Nistrului, sunt în continuare, pe agenda autorităților de la Chișinău, deși dialogul cu Moscova este blocat, spune Oleg Serebrian.
„Ce înseamnă problema trupelor ruse? În mare parte e vorba doar de drapele. Pentru că după ce rotația nu mai este posibilă, din 2015 o mare parte din militari, tinerii recruți sunt de pe loc. Deci, de fapt, nu se vor retrage. Acolo recruții sunt luați de pe loc, ofițerii superiori vor trebui să plece, în astfel de circumstanțe. Cel mai complex moment rămâne problema stocurilor de muniții de la Cobasna, care nici nu știm câte sunt și nici în ce stare sunt. Cert este că o bună parte din acest armament nu este transportabil și trebuie să ne gândim cum să distrugem o cantitate mare de muniții fără a pune în pericol securitatea oamenilor”, a explicat vicepremierul pentru Reintegrare.
Depozitul de la Cobasna a fost înființat în 1949 și este considerat cel mai mare depozit militar din Europa de Est, în care se estimează că sunt păstrate circa 20 de mii de tone de muniții. Acestea au fost stocate la Cobasna după retragerea trupelor sovietice din fosta RDG, Cehoslovacia și alte țări ale lagărului socialist.