Oleg Serebrian: Cetățenii R.Moldova cu job legal în Germania nu au fost concediați

  • 15 Aprilie 2020 08:08
Oleg Serebrian:  Cetățenii R.Moldova cu job legal în Germania nu au fost concediați

Reprezentanțele diplomatice ale Republicii Moldova din Germania au primit mai puține solicitări de repatriere a cetățenilor moldoveni în contextul pandemiei de COVID-19. Ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Oleg Serebrian, spune că acest lucru a fost influențat de faptul că moldovenii lucrează legal în Germania, iar o parte din ei au și familii acolo, notează IPN.

„Mulți concetățeni de ai noștri lucrează legal în Germania, au familiile acolo, există căsători mixte, lucrează în baza pașapoartelor românești, au un loc de muncă fix, aceasta este o eventuală explicație”, a declarat diplomatul moldovean în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Oficialul a ținut să facă o precizare cu privire la moldovenii care revin acasă în aceste zile. Acesta spune că cetățenii care se întorc acasă nu reprezintă neapărat diaspora, ci persoane care sunt într-o situația destul de deosebită, mulți dintre ei fiind turiști, pacienți plecați în Germania pentru tratament, studenți, vizitatori ocazionali.

Referitor la zvonurile precum că cetățenii moldoveni au rămas fără locurile de muncă, Oleg Serebrian admite că este vorba despre cetățenii care ar lucra la negru, dar nu de cei care au avut un job legal.

„Nimeni nu a rămas în Germania fără locul de muncă, dintre cei care au avut un job legal. Știu că circulă rumorile respective că lumea rămâne fără un loc de muncă, poate în alte țări decât Germania. Cei care lucrează legal în Germania nu puteau fi concediați din cauza stopării activității întreprinderilor lor. Nu există formulă legală prin care să fie concediați. Cei care lucrau la negru, admit, probabil și antreprenorilor care utilizează această forță de muncă le-a fost frică, oamenii nu au asigurări medicale. Intuiesc că în astfel de situații puteau să intervină concedieri, dar cei care lucrează legal nu au fost concediați, cel puțin nu am auzit despre astfel de concedieri pe teritoriul german”, a punctat ambasadorul.

Deși cu ajutorul autorităților acasă au revenit din Germania mai mulți cetățeni moldoveni, Oleg Serebrian afirmă că atât Ambasada Republici Moldova din Berlin, cât și Consulatul General din Frankfurt încă mai primesc solicitări de repatrieri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău