Olanda | Un oficial anunță al doilea caz suspect de transmitere a coronavirusului de la nurcă la om
-
25 Mai 2020 14:45
Ministerul olandez al Agriculturii a anunțat luni că a depistat ceea ce consideră a fi un al doilea caz de infecție umană cu noul coronavirus după un contact cu o nurcă care era infectată cu acest virus, transmite REUTERS.
Ministerul olandez al Agriculturii a anunțat luni că a depistat ceea ce consideră a fi un al doilea caz de infecție umană cu noul coronavirus după un contact cu o nurcă care era infectată cu acest virus.
Printr-o scrisoare adresată Parlamentului, ministrul Carola Schouten a reiterat faptul că Institutul Național pentru Sănătate este de părere că riscul transmiterii de la animal la om a virusului în afara fermelor în care sunt ținute acestea este "neglijabil".
La 26 aprilie, guvernul olandez a raportat că o nurcă de la o fermă din sudul țării a fost depistată ca fiind infectată, determinând declanșarea unei anchete mai ample la astfel de ferme, unde nurcile sunt crescute pentru blana lor. Săptămâna trecută, guvernul a raportat primul caz suspectat de transmitere a infecției de la nurcă la om.