Potrivit Associated Press, prețurile gazelor naturale în Europa – care importă 90% din necesarul său, în mare parte din Rusia – sunt de cinci ori mai mari decât la începutul anului. Rezervele epuizate iarna trecută nu au fost refăcute suficient în lunile de vară pentru a evita îngrijorările legate de o posibilă criză de aprovizionare în sezonul rece.
''Nu există nicio îndoială în mintea mea, iar (Agenția Internațională pentru Energie) ea însăși a validat că singurul furnizor care poate face cu adevărat o mare diferență pentru securitatea energetică europeană în acest moment, pentru această iarnă, este Rusia'', a precizat Hochstein.
Amos Hochstein a afirmat că Rusia poate crește producția de gaze în amonte și ar trebui să o facă rapid prin conductele existente.
Autoritățile de reglementare germane și europene trebuie să aprobe mai întâi noua conductă, care a fost finalizată luna trecută, înainte ca Rusia să poate exporta gaz către Europa.
Iuri Vitrenko, șeful companiei energetice de stat a Ucrainei Naftogaz, a declarat în această lună că Rusia încearcă să șantajeze Europa pentru a certifica mai repede gazoductul Nord Stream 2, menținând aprovizionarea cu combustibil la un nivel scăzut. Conducta, căreia Washington se opune pentru că ar ocoli Ucraina, este finalizată, dar are nevoie de aprobări din partea Germaniei pentru a începe să livreze gaz rusesc către Europa.
Rusia, cel mai mare furnizor de gaze naturale în Europa, este gata să livreze volume suplimentare către Germania prin Nord Stream 2, a declarat săptămâna trecută președintele Vladimir Putin, la o conferință privind sectorul energetic.
Cu toate acestea, Rusia are capacitatea de a livra acum mai mult gaz natural în Europa prin Ucraina, ruta să tradițională de export. Rusia, totuși, încearcă să ocolească Ucraina, în timp ce Kievul încearcă să se rupă de influențele Moscovei și să se alăture Uniunii Europene.
Rusia a exportat aproape 90 de miliarde de metri cubi de gaz prin Ucraina în 2019, comparativ cu 40 de miliarde de metri cubi estimați în acest an. Ucraina câștigă miliarde de dolari pe an din tranzitul rusesc de gaze naturale.
Statele Unite au numit Nord Stream 2 un proiect politic care vizează pedepsirea Ucrainei și au căutat să blocheze finalizarea acestuia. În mai, administrația Biden a renunțat la ideea de a sancționa în continuare acest proiect, spunând că Rusia va finaliza gazoductul Nord Stream 2 indiferent de sancțiunile economice impuse.