Oficial | Siria nu își dorește să intre în conflict cu Turcia
-
18 Iunie 2019 13:20
Siria nu își dorește să intre într-un conflict cu Turcia, a declarat marți ministrul sirian de Externe, după ce Ankara a semnalat un atac asupra unui post de observare al său, aflat într-o regiune controlată de forțele Guvernului sirian, relatează site-ul agenției Reuters.
"Sperăm că forțele noastre armate și cele turce nu vor fi în conflict. Aceasta este poziția noastră", a declarat ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem.
"Întrebarea este, ce planuri are Turcia în Siria? Turcia ocupă o parte din teritoriul sirian și are prezență militară în anumite părți din Siria", a adăugat oficialul.
Rusia sprijină forțele loiale președintelui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a oferit asistență unor grupări rebele de-a lungul celor opt ani de război civil în Siria, însă Ankara și Moscova au cooperat pentru încetarea conflictului în zona de nord-vest a țării. În ultimele săptămâni, însă, violențele au crescut în intensitate în Idlib.
sursa: mediafax