Oficial | România se dotează cu rachete HIMARS
-
21 Februarie 2018 15:55
Proiectul de Lege pentru realizarea “Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare “Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” HIMARS (High Mobility Artillery Rocket Systems) a fost adoptat de Camera Deputaților de la București, cu 276 de voturi “pentru” și 2 “contra”.
Conform proiectului legislativ, aceste sisteme de rachete contribuie la descurajarea unei agresiuni împotriva României și articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale și viitoare ale mediului de securitate, se arată în raportul adoptat de plenul Camerei Deputaților, citat de CaleaEuropeana.ro
”Prin înzestrarea cu sisteme de lansatoare multiple cu bătaie mare se asigură capabilitatea necesară pentru desfășurarea de acțiuni militare de intensitate ridicată și asigurarea sprijinului general al operațiilor Grupării de Forțe Terestre”, se arată în raportul adoptat în plenul Camerei Deputaților.
Decizia în Camera Deputaților a fost luată la două zile distanță după ce Senatul României a adoptat proiectul de lege cu unanimitate.
Proiectul de lege prevede atribuirea de către Guvernul României Guvernului SUA a contractelor de stat de tip scrisoare de ofertă și acceptare pentru achiziționarea a trei sisteme cu câte 18 instalații de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la asta, muniție, elemente de comandă, control, senzor, suport logistic, mentenanță, echipamente criptografice și cu regim special, precum și serviciul de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.
Lockheed Martin este principalul contractor al acestui sistem de armament.
În cadrul programului de înzestrare cu sistemul HIMARS, România a solicitat SUA achiziția a 54 de instalații de lansare și elemente auxiliare pentru dotarea a trei batalioane luptătoare.
HIMARS este unul dintre cele mai fiabile sisteme de sprijin de luptă testate și utilizate în misiuni reale de Forțele Terestre și Corpul de Infanterie Marină ale SUA și oferă o capacitate de luptă superioară, asigurând structurilor militare un avantaj substanțial, oferind comandanților opțiuni pentru succesul misiunii în operațiile specifice. Rata de fiabilitate HIMARS și gradul de interoperabilitate între forțele SUA și Aliate reduc costurile finale operaționale și de întreținere.
HIMARS este al doilea sistem cu care se va dota Armata Română după achiziția a șapte sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM), de tipul PATRIOT, configurația 3 plus.