Oficial român: România are capacitatea și forța să poată ține în echilibru sistemul energetic din R. Moldova

  • 06 Noiembrie 2023 17:19
Oficial român: România are capacitatea și forța să poată ține în echilibru sistemul energetic din R. Moldova

România are capacitatea și forța necesară să poată ține în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova, a declarat Gabriel Andronache, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), relatează Agerpres.

"Lucrurile au evoluat astfel încât s-a luat decizia și au fost decizii mai vechi în acele memorandumuri care au fost actualizate în permanență și ultimul a fost actualizat anul acesta în luna aprilie, ca să se facă o linie de 400 KV între Suceava și Bălți, o linie de 138 km (...) Și, totodată, Isaccea-Vulcănești, care funcționează în momentul de față, o să fie continuată cu o linie de 400 până la Chișinău și care e deja în lucru. Consumul în momentul de față în Republica Moldova este de circa 800 MWh, în zona Chișinăului circa 600 - 650 pe vârf, comparativ cu ceea ce înseamnă consumul României, care pe vârf ajunge undeva la 7.000, și având o capacitate instalată de peste 18.300 de megawați, consider și considerăm că avem capacitatea și forța necesară să putem să ținem în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova", a spus Andronache, la o conferință organizată de Consiliul Concurenței.

El a subliniat că la nivelul autorităților de reglementare în domeniul energiei din cele două țări colaborarea este foarte bună și există un program de cooperare și asistență care este actualizat în permanență.

"În acest moment el a fost actualizat pentru perioada următoare. În urmă cu o lună, o lună și un pic, pe 26 septembrie, a fost semnat la Chișinău și urmează mâine (marți - n. r.), la sediul ANRE, să fie semnat planul de implementare a acestui program pe anul 2024. Sunt câteva lucruri care par așa, mărunte, dar în spate înseamnă foarte multă muncă și ușor, ușor, ele sunt implementate, pentru că există o deschidere din ce în ce mai mare din partea colegilor din Republica Moldova. Am fost de mai multe ori în Republica Moldova, am fost inclusiv la Odesa în perioada de război, anul trecut, în septembrie. Ca în orice situație dificilă au apărut și oportunități și de data aceasta Republica Moldova a dorit să le folosească și consider că are un parcurs bun, iar noi, ca frați mai mari, ne oferim să-i ajutăm și să îndeplinească toate condițiile pentru a intra în această mare familia europeană care ne-a ajutat și să-i ajute și pe ei", a punctat vicepreședintele ANRE.

Acesta a reamintit că, începând cu 2012, au fost semnate mai multe memorandumuri între România și Republica Moldova pe zona de energie, electricitate și gaze, care au făcut posibile ulterior implementarea unor proiecte importante între cele două țări.

"Și dacă e să ne uităm foarte bine care a fost primul proiect important, este vorba despre conducta de gaz Iași-Ungheni. Am participat la momentul respectiv, în august 2013, la începutul lucrărilor, la Iași, după ce am fost și în Republica Moldova împreună cu comisarul de energie de la momentul respectiv din Uniunea Europeană. Și lucrurile au mers mai departe. Conducta a fost făcută, a fost finalizată stația de comprimare, pentru că cele două sisteme sunt un pic diferite din punct de vedere al presiunii. A fost făcută pe teritoriul României, la Onești, de către Transgaz. De asemenea, a fost creată o companie de proiect, o companie importantă la vremea respectivă, care a funcționat, funcționează și un rol important în companie, de asemenea, l-a avut Transgaz, astfel încât lucrurile merg destul de bine și există o interconexiune puternică între cele două țări. Pe zona de electricitate și aici lucrurile merg bine și vor fi și mai bune", a menționat Andronache.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău