Procurorul General va fi numit de către șeful statului
-
25 Noiembrie 2016 13:19
Parlamentul a adoptat vineri, 25 noiembrie, modificarea Constituției care prevede schimbarea procedurii de numire a procurorului general.
Acesta va fi numit de către șeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, și nu ales de Parlament cum e în prezent. Proiectul a provocat dezbateri aprinse, unii deputați considerând că schimbarea procedurii nu va reuși să asigure independența procurorului general.
Proiectul prevede modificarea a două articole din Constituția Republicii Moldova și introducerea a unui articol nou în Legea fundamentală. În prezent, procurorul general este numit de Parlament, la propunerea șefului Legislativului. Potrivit noii legi a procuraturii, care a intrat în vigoare de la 1 august, procurorul general urmează a fi numit de către șeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Totuși, președintele va avea un rol mai mult simbolic, pentru că va putea respinge doar o singură dată candidatura propusă, dacă va avea argumente că acesta a încălcat legea sau că a fost încălcată procedura de selecție, a explicat ministrul adjunct al justiției, Nicolae Eșanu.
Mai mulți deputați s-au arătat însă sceptici că prin aceste modificări se va atinge scopul propus și anume de a asigura independența procurorului general.
Procedura de selectare a procurorului general a început deja, fiind înregistrați șase candidați. Unii deputați, dar și reprezentanți ai societății civile s-au arătat rezervați în privința integrității acestora.
Pentru proiectul de modificare a Constituției, care necesita o aprobare cu 67 de voturi, a fost votat de 84 de deputați.