Oficial american, către șefii legislativelor din R.Moldova, Ucraina și Georgia: Urmează exerciții electorale, iar riscul de imixtiune rusească este foarte mare
-
28 Iunie 2018 09:49
”În numele Congresului SUA susținem cu tărie Alianța Transatlantică pe domeniul asigurării suveranității și securității Moldovei, Ucrainei și Georgiei. Știm că urmează exerciții electorale, iar riscul de imixtiune rusească este foarte mare, motiv din care vă vom ajuta multidimensional”, a declarat Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților, Congresul SUA la întrevederea cu președinții legislativelor din R. Moldova, Georgia și Ucraina.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, oficialul american a subliniat că înțelege situația din regiune, războiul hibrid derulat, menționând că interesul Statelor Unite este ca cele trei țări să fie independente, fără interferență externă, să se dezvolte și să se apropie de Vest, deoarece numai astfel poate fi asigurată prosperitatea cetățenilor. „Vă suntem alături”, a afirmat Paul Ryan.
Președintele Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a vorbit, în cadrul întrevederii, și despre proiectul Nord Stream2, pe care l-a calificat drept politic și nu economic, în măsură să afecteze securitatea energetică din zonă. „Putem fi parte a soluției energetice pentru Europa prin sistemul de terminale pentru gazul natural lichefiat”, a spus Ryan.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, împreună cu omologii săi din Ucraina și Georgia, însoțiți de speakerul din Lituania și vicepreședintele legislativului din Polonia, efectuează, în premieră, o vizită în SUA, în perioada 25 iunie-1 iulie curent, pentru a cere angajament deplin și activ al Statelor Unite în regiune.