ODIMM face totalurile la 12 ani de activitate în R.Moldova
-
21 Mai 2019 19:47
Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii este cel mai important sector al economiei din Republica Moldova. Este sectorul care creează noi oportunități, locuri de muncă, importă și implementează noi tehnologii. Este cel mai flexibil la toate schimbările pe piață, a declarat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, în cadrul unei conferințe de presă dedicate aniversării a 12-a a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), transmite IPN.
„Întreprinderile mici și mijlocii se consideră locomotiva creșterii economice și sectorul trebuie susținut prin diverse metode. Guvernul acordă o mare atenție acestui sector, pe care-l consideră prioritar”, a spus Iulia Costin. ODIMM joacă un rol important în dezvoltarea economică, prin oferirea de oportunități prin proiectele care le gestionează, pentru toți cetățenii din Republica Moldova, indiferent dacă se află înafara țării, la sat, este tânăr, este femeie etc.
Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM, a menționat că pe parcursul a 12 ani ODIMM a desfășurat mai multe programe care au venit în sprijinul antreprenorilor. În tot acest timp a reușit să acorde consultanță în afaceri la peste 60 de mii de beneficiari. Pe viitor, un instrument important, care rămâne a fi o prioritate, spune Petru Gurgurov, este susținerea antreprenorialului în rândul femeilor și tinerilor, cu accent pe zonele rurale, unde se propune dezvoltarea rețelelor de incubatoare, precum și susținerea companiilor care promovează elemente ale economiei verzi.
Silvia Cărare este directoarea unei companii în medicină estetică. A aplicat la Programul „PARE 1+1” în 2018 și a primit un grant de 250 de mii de lei pentru dotarea tehnică. Tânăra spune că suma a fost un suport bun pentru a-și dezvolta afacerea și a crea 25 de locuri de muncă. Potrivit Silviei Cărare, cel mai greu în acest business este de a găsi personal calificat și potrivit pentru serviciile pe care le prestează.
Administratoarea unei companii care produce haine naționale, Tatiana Mârza, a remarcat că a reușit să-și dezvolte afacerea datorită participării în Programul „Femei în Afaceri”. Este pe piață de doi ani, iar grantul obținut, în valoare de 120 de mii de lei, i-a investit în tehnică și promovare. Actualmente firma are cinci angajați și un magazin online. Hainele produse sunt exportate și înafara țării.
În 12 ani de activitate a ODIMM, peste 120 de mii de persoane din țară și care muncesc peste hotare au beneficiat de proiectele promovate de organizație. Sub formă de granturi au fost oferiți peste 400 de milioane de lei, ceea ce a generat peste un miliard de lei investiții cumulative în economie și a asigurat peste șase mii de locuri de muncă.