Observatorii „Promo-Lex”, urmăriți timp de mai multe ore de persoane necunoscute. Încălcările semnalate în cadrul alegerilor locale generale
-
03 Noiembrie 2019 15:40
88 de încălcări ale legislației electorale în ziua alegerilor au fost documentate de Misiunea Promo-LEX de Observare a alegerilor locale generale, de la ora 09.00 până la ora 13.30.
Astfel, în satul Frasin din raionul Dondușeni, mașina observatorilor a fost urmărită timp de mai multe ore de către un automobil în care se aflau trei persoane necunoscute. Potrivit șefului misiunii de observare, Pavel Postică, în momentul când echipa mobilă efectua vizita în comuna Frasin, aceasta era urmărită de un microbuz „VW Crafter” (MLN 754) , în care se aflau trei bărbați. Bărbatul care se afla la volan a făcut poze automobilului în care se afla echipa mobilă, după care a telefonat cuiva. Peste 30 de minute, mașina care urmărea echipa mobilă a fost observată în preajma altei secții de vot din acea localitate.
De asemenea au fost documentate 2 cazuri de obstrucționare/limitare a procesului de observare a alegerilor, 10 cazuri de prezență a materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare la o distanță mai mică de 100 metri de la localul secției, dar și 13 cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în apropierea acesteia.
Alte încălcări semnalate de observatori sunt utilizarea camerei de filmare în incinta secției de votare, votarea nejustificată în grup, cazuri de agitație electorală sau PR negru în incinta secției de votare sau în raza acesteia. De asemenea au fost documentate mai multe tentative sau chiar situații de oferire de recompense materiale sau pentru ca legătorii să-și dea votul în favoarea uni candidat.
Printre alte nereguli depistate sunt deficiențe în listele electorale, deficiențe tehnice sau blocarea sistemului SIAS Alegeri.