Observatorii OSCE/ BIDDO își încep misiunea de observare a anticipatelor
-
03 Iunie 2021 17:39
Observatorii de la Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO) încep misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate în Republica Moldova. Misiunea a sosit cu o echipă-nucleu pe 31 mai-1 iunie, care este alcătuită din 11 experți, cărora mai târziu li se vor alătura observatorii pe termen scurt și cei pe termen lung, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Tamás Meszerics, șeful misiunii de observare a relatat că cel mai important rol al misiunii este neintervenirea în afacerile interne – misiune foarte strictă pentru OSCE și BIDDO. „Noi doar observăm alegerile și nu efectuăm activități polițienești pentru alegeri. Toate activitățile noastre sunt bazate pe imparțialitate, profesionalism și independență. Lucrăm și pe baza obiectivității și transparenței totale în ceea ce privește rezultatele alegerilor și procesul de observare a scrutinului”, a declarat Tamás Meszerics.
El mai spune că misiunea va aprecia alegerile din punctul de vedere al întrunirii standardelor naționale și internaționale, dar și a cadrului legislativ intern. Se va observa campania electorală, înregistrarea candidaților, implementarea cadrului legislativ și rezolvarea litigiilor electorale. La fel, și unele evoluții post-electorale urmează a fi observate.
Misiunea include și un proces de monitorizare comprehensiv al mass-media pe parcursul întregii campanii electorale, care la fel trebuie să fie în linie cu standardele misiunii de observare a alegerilor.
Echipa principală de observare este alcătuită din 11 membri din 11 țări membre ale OSCE. Mai târziu sunt așteptați 28 de observatori pe termen lung care vor merge în diferite regiuni și vor fi împărțiți în echipe internaționale din două persoane. Suplimentar la aceasta, misiunea de observare va colabora cu colegii din partea Adunării parlamentare care ar putea să include reprezentanți ai Adunării parlamentare a Consiliului Europei, OSCE și ai Parlamentului European.
Pe parcursul misiunii de observare se intenționează publicarea unui raport interimar, aproximativ pe la mijlocul misiunii. A doua zi după alegeri, în cadrul unei conferințe de presă, vor fi prezentate niște concluzii și constatări preliminare comune cu colegii din Adunarea parlamentară și cam la două săptămâni după ziua scrutinului va fi publicat un raport de final pe alegeri care v include și recomandări pentru autorități.