Observatorii internaționali au voie să intre în R.Moldova, decizie CNESP
-
07 Septembrie 2020 18:12
Intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a observatorilor internaționali pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale, chiar dacă aceștia vin din țările clasificate ca zonă roșie, este permisă. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, astăzi 7 septembrie, transmite IPN.
Restricțiile au fost scoase și pentru reprezentanții organizațiilor internaționale, cei ai guvernelor statelor străine, precum și pentru reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din străinătate, experții internaționali din domeniul electoral și acreditați de către Comisia Electorală Centrală.
Aceeași hotărâre prevede că restricțiile de intrare pe teritoriul țării sunt scoase și pentru jurnaliștii străini, acreditați în calitate de corespondenți permanenți în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Totodată, pentru categoriile de persoane menționate s-a stabilit că, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, acestea nu vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile.
CNESP a mai permis desfășurarea în aer liber a acțiunilor culturale, organizate de către instituțiile teatral-concertistice și de cinema, acreditate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.