Obligativitatea purtării măștilor, meținută în cursele aeriene înspre și dinspre Germania, în ciuda relaxării regulilor la nivelul UE

  • 16 Mai 2022 18:10
Obligativitatea purtării măștilor, meținută în cursele aeriene înspre și dinspre Germania, în ciuda relaxării regulilor la nivelul UE

În ciuda relaxării restricțiilor la nivelul Uniunii Europene începând de luni, pasagerii care călătoresc cu avionul înspre și dinspre Germania vor fi nevoiți în continuare să poarte măști în timpul zborului, potrivit Ministerului de Interne din Berlin, informează DPA, potrivit Agerpres.

Măștile de tip FF2 sau măștile medicale trebuie să fie purtate în timpul procesului de îmbarcare și debarcare, precum și pe durata zborului.

Măștile pot fi îndepărtate doar pentru a consuma alimente sau băuturi. Copiii cu vârsta sub șase ani sunt exceptați de la această regulă.

Ministerul a explicat că obligativitatea purtării măștii corespunde noilor recomandări la nivelul Uniunii Europene.

Agenția pentru Siguranță Aviatică a UE (EASA) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) nu mai recomandă purtarea măștilor în aeroporturi și în aeronave ca regulă generală începând de luni. Dar dacă măștile sunt obligatorii în țara de îmbarcare sau în cea de destinație, măștile trebuie să fie purtate în timpul zborului.

În Germania, obligativitatea purtării măștilor în avioane și în timpul călătoriilor cu trenul pe rute luni rămâne în vigoare până pe 23 septembrie. Măștile sunt de asemenea obligatorii în transportul public local și în cel pe calea ferată.

Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, și industria de transport au solicitat renunțarea la obligativitatea purtării măștii în aeronave, trenuri și autobuze.

Cu toate acestea, guvernul federal nu intenționează să renunțe la această regulă pentru moment.

Ministrul Sănătății Karl Lauterbach (SPD) a explicat că, întrucât numărul cazurilor de coronavirus este în continuare foarte ridicat, ''nu există nicio posibilitatea de a renunța la măști în transportul public''.

În general, relaxarea reglementărilor la nivelul Uniunii Europene nu înseamnă că purtarea măștilor nu mai este solicitată pe toate cursele aeriene. Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, Ryanair, a publicat o listă cu 15 țări din blocul comunitar unde legile naționale impun încă purtarea măștilor faciale în scopul prevenirii transmiterii noului coronavirus.

În plus față de Germania, acestea includ destinații turistice populare cum ar fi Spania, Grecia, Portugalia și Italia. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău