Obligativitatea de a purta măști și în spații publice deschise, contestată în instanță
-
23 Noiembrie 2020 11:25
Hotărârea Comisiei municipale extraordinare în sănătate publică, prin care s-a instituit obligația de a purta mască de protecție și în spațiile publice deschise din Chișinău, a fost contestată în judecată de un birou de avocați. Potrivit avocatului Iulian Rusanovschi, hotărârea este ilegală, iar obligativitatea instituită – neconstituțională, transmite IPN.
„În primul rând, prin această măsura se încalcă grav dreptul constituțional la liberă circulație și la viața privată, drepturi ce pot fi îngrădite doar prin legi adoptate de Parlament, conform deciziei Curții Constituționale din 23 iunie 2020. Mai apoi, prin aceasta hotărâre nu se urmărește lupta cu răspândirea COVID-19, din simplu motiv că în viziunea Comisei, oamenii pot purta orice fel de măști (cârpe), important e ca să aibă ceva peste gură. Oamenii poartă aceeași mască săptămâni întregi și se intoxică de la mizeria depusă pe ea. Acest factor nu are importanță pentru autorități. Dezgustător și abuziv. Asemenea norme sfidează orice principiu de ierarhie legislativă și vădesc tendințele autoritare ale membrilor Comisiei, tendințe care trebuie oprite prin revocarea hotărârii de către instanța de judecată competentă”, susține Iulian Rusanovschi.
În opinia sa, cei care vor să lupte cu acest virus, trebuie să întărească imunitatea grupului de risc – persoane peste 50 de ani. Și anume, prin compensarea preparatelor medicamentoase ce conțin vitamine, zinc și prin alte metode similare. „Nu poți lupta cu un virus prin metode disperate, barbare și bolșevice. În țări ca Bulgaria, Danemarca, Suedia, Olanda, unde măștile nu sunt obligatorii nici în spații închise, rata îmbolnăvirilor este net inferioară față de Republica Moldova”, mai menționează avocatul.
Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a emis pe 20 noiembrie o hotărâre prin care purtarea măștilor de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice deschise, pe întreg teritoriul municipiului, pentru toate categoriile de persoane. De asemenea, măsura de protecție prin acoperirea nasului și gurii rămâne valabilă pentru spațiile închise, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere gura și nasul.