Obligația extrateritorială a Rusiei privind protecția drepturilor omului în Transnistria, în premieră, în vizorul Comitetului ONU împotriva torturii

  • 31 Iulie 2018 11:52
Obligația extrateritorială a Rusiei privind protecția drepturilor omului în Transnistria, în premieră, în vizorul Comitetului ONU împotriva torturii

Comitetul Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii a evaluat zilele acestea situația respectării drepturilor omului în baza celui de-al șaselea raport periodic al Federației Ruse.

În cadrul reuniunii de la Geneva, experții și-au manifestat îngrijorarea că practicile de tortură sunt pe larg folosite în Rusia indicând necesitatea de ajustare a legislației naționale pentru incriminarea torturii. În cadrul evaluării, pentru prima data, experții Comitetului s-a referit la obligația extrateritorială a Federației Ruse privind asigurarea protecției drepturilor omului în regiunea transnistreană. 

Tortura și relele tratamente sunt folosite pe larg în Federația Rusă, în special în procesul de obținere a mărturiilor, se arată în declarațiile experților potrivit unui comunicat al Oficiului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului. În cadrul evaluării, la care a fost audiat ministrul rus adjunct al Justiției, Mihail Galperin, acesta nu a putut oferi date exacte privind numărul de reprezentanți ai forțelor de ordine condamnați sau judecați pentru acte de tortură.

În premieră, experții ONU împotriva torturii au invocat obligația extrateritorială a Federației Ruse privind asigurarea protecției drepturilor omului în regiunea transnistreană. Contrar constatărilor Curții Europene ale Drepturilor Omului, care a condamnat Federația Rusă pentru acte de tortură în regiunea transnistreană în mai multe cazuri, delegația rusă a replicat precum că nu au deținut niciodată un control efectiv asupra regiunii transnistrene.

Asociația Promo Lex din R. Moldova și Organizația Mondială împotriva Torturii au venit cu o serie de recomandări către Comitetul ONU împotriva Torturii și către Federația Rusă. Organizațiile cer guvernului de la Moscova să își folosească influența pe care o are asupra teritoriului și să acționeze pentru a preveni cazurile de tortură în stânga Nistrului, să ofere servicii privind reabilitarea victimelor torturii și relelor tratamente și să se asigure că acestea obțin drept de recurs.

În cadrul evaluării celui de al șaselea raport al Federației Ruse au mai fost abordate subiecte precum activitatea poliției militare ruse din Siria și Ucraina, planurile de instituire a unui mecanism național de prevenire a torturii, discriminarea și violența împotriva minorităților, încălcările grave ale drepturilor omului în regiunea Caucazului de Nord.

Comitetul ONU împotriva Torturii urmează să emită mai târziu Observațiile Concluzive cu recomandările relevante, pe care Federația Rusă va trebuie să le implementeze în următorii ani.

Autor: Ina Guțu

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău