Obiective turistice, reabilitate în cadrul Proiectului Traseul turistic în 9 localități

  • 25 Noiembrie 2016 13:25
Obiective turistice, reabilitate în cadrul Proiectului Traseul turistic în 9 localități

Un șir de obiective turistice din Republica Moldova sunt în proces de reabilitare și modernizare.

Lucrările sunt desfășurate în cadrul Proiectului „Traseul turistic în 9 localități – crearea oportunităților de investire în turism” și vor contribui la îmbunătățirea aspectului edificiilor, înfrumusețarea teritoriului și reducerea cheltuielilor de întreținere. Prin urmare, vor duce la atragerea unui număr sporit de vizitatori.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției de Dezvoltare Regională Centru, recent angajații instituției au desfășurat o vizită de lucru la obiective în construcție. Prima locație a fost șantierul din satul Bursuc, raionul Nisporeni, unde se fac lucrări de amenajare a unei parcări auto în apropierea Mănăstirii Hîncu și amenajarea zonei de odihnă în preajma lacului din satul Bursuc. Ulterior, a fost vizitat muzeul Anatol Candu din localitatea Văsieni, Ialoveni, unde se desfășoară lucrări de reparație a clădirii muzeului.

Un alt obiectiv turistic este Muzeul din Ruseștii Noi, Ialoveni. Aici au fost efectuate lucrări de reparație capitală a clădirii, printre care consolidarea planșeului, schimbarea învelitorii acoperișului, schimbarea tâmplăriei, și alte lucrări ce prevăd amenajarea teritoriului.

Proiectului „Traseul turistic în 9 localități – crearea oportunităților de investire în turism” este finanțat de Fondul național de dezvoltare regională.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
23,29
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:3,6 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău