Obama cere efectuarea unei investigații complete privind atacurile cibernetice din campania electorală
-
09 Decembrie 2016 20:10
Președintele american Barack Obama a dispus vineri efectuarea unei investigații aprofundate asupra atacurilor cibernetice înregistrate în timpul campaniei electorale premergătoare scrutinului prezidențial din 8 noiembrie și a cerut să i se prezinte un raport înaintea datei de 20 ianuarie, când Donald Trump va fi învestit oficial ca președinte, scrie Agerpres.
'Președintele a cerut serviciilor de informații să efectueze o investigație completă privind ceea ce s-a întâmplat în timpul procesului electoral', a anunțat consiliera lui Obama pe probleme de securitate internă, Lisa Monaco. 'Așteaptă un raport înaintea plecării sale' de la Casa Albă, a adăugat ea înainte de a menționa că 'trebuie să facem un bilanț (...), să înțelegem ce s-a întâmplat și să tragem învățămintele'.
Administrația de la Washington a acuzat direct Rusia la începutul lunii octombrie că încearcă să influențeze procesul electoral american prin piratarea conturilor de mesagerie electronică ale unor personalități și instituții din SUA. Unii senatori membri ai Partidului Democrat i-au cerut lui Obama să facă publice detaliile acestui caz.
Acuzațiile au fost negate de Moscova, iar câștigătorul scrutinului prezidențial, republicanul Donald Trump, a declarat că nu crede în teoria ce sugerează că Rusia ar fi intervenit astfel pentru a o slăbi pe contracandidata sa, democrata Hillary Clinton.
Anterior, la începutul lunii septembrie, directorul FBI, James Comey, a anunțat că ia foarte în serios riscul unei ingerințe externe în procesul electoral american. Totuși, el a apreciat drept foarte redusă posibilitatea unor atacuri cibernetice care ar putea influența numărarea voturilor, întrucât sistemul electronic destinat acestui proces este bine pus la punct cu elementele de protecție necesare.