Oamenii sunt îndemnați să țină post și să doneze pentru copiii din familii nevoiașe

  • 12 Martie 2019 10:45
Oamenii sunt îndemnați să țină post și să doneze pentru copiii din familii nevoiașe

Oamenii sunt încurajați să țină post și să doneze contravaloarea meselor pe care ar fi trebuit să le ia pentru o cauză nobilă – sprijinul copiilor vulnerabili din țară. CCF/HHC (Copil, Comunitate, Familie) Moldova, pentru al treilea an consecutiv, lansează campania „Rostul Postului”, care va dura până pe 28 aprilie, transmite IPN.

Unul din opt copii trăiește în sărăcie în Republica Moldova, potrivit datelor UNICEF Moldova pentru perioada anilor 2011-2016. Majoritatea sunt din mediul rural. 38% din copiii din mediul rural trăiesc sub pragul sărăciei, comparativ cu 13% în mediul urban.

Republica Moldova rămâne una dintre cele mai sărace state din Europa, iar cei mai afectați sunt copiii. Acest fenomen duce la malnutriție, deces prematur, la absenteismul școlar etc. Sărăcia poate priva copiii de îngrijirea părintească, fiind una dintre principalele cauze ale instituționalizării.

Prin intermediul campaniei „Rostul Postului” CCF/HHC Moldova încurajează susținerea familiilor social-vulnerabile, celor grav afectate de sărăcie și expuse riscului de a abandona copiii. Donațiile din cadrul Campaniei se fac în mod electronic, accesând pagina http://rostulpostului.md/.

În 2017, datorită Campaniei „Rostul Postului a fost deschisă o a doua creșă socială în municipiul Bălți, un serviciu destinat copiilor de la 4 luni la 3 ani. Grație aceleiași campanii sociale, a fost deschis primul Centru de Intervenție Timpurie la Bălți. Acesta oferă servicii de identificare și evaluare a copiilor de 0-3 ani din oraș și 11 raioane din regiune, a căror dezvoltare este compromisă de o anumită dizabilitate sau risc social.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Nori împrăștiați
Umiditate:84 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău