Oamenii pot sesiza o problemă de mediu pe platforma www.ecoalert.md
-
09 Noiembrie 2020 11:52
Cetățenii Republicii Moldova pot sesiza o problemă de mediu pe platforma www.ecoalert.md, nou lansată, transmite IPN.
Pe pagina principală a platformei sunt afișate mai multe filtre care coincid cu problema raportată (tăierea arborilor, poluarea resurselor acvatice, braconajul, poluarea aerului etc.), dar și o hartă a zonelor problemelor semnalate. Tot acolo se va găsi o listă cu ultimele sesizări și alte informații utile pentru un utilizator.
Pentru a raporta o problemă de mediu, utilizatorul trebuie să se autorizeze. La autorizare, fiecare utilizator trebuie să completeze profilul cu nume, prenume, adresa de e-mail, telefon. Doar după asta, poate fi sesizată problema. Se accesează butonul „sesizează”, se alege una din categorii, se adaugă o descriere scurtă, se adaugă locul problemei. Pot fi adăugate fișiere audio, foto sau video. Utilizatorul poate bifa ca sesizarea să fie anonimă.
Ina Coșeru, directoare la Asociația Obștească Centrul Național de Mediu, spune că scopul platformei este atragerea fiecărui cetățean în exercițiul de raportare a problemelor, pentru că situația este gravă în domeniul protecției mediului.