Oamenii pot face curățenie la mormintele de la Cimitirul „Sf. Lazăr” până la Paști
-
12 Aprilie 2021 18:24
Oamenii pot merge să facă curățenie la mormintele celor apropiați de la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală, până la sărbătorile pascale. Municipalitatea precizează că acest lucru poate fi făcut pe parcursul întregii săptămâni, de la ora 08.00 până la 17.00, iar sâmbătă și duminică – de la 08.00 până la ora 15.00, transmite IPN.
Primarul capitalei, Ion Ceban, precizează că, la solicitarea locuitorilor capitalei, care au rude înhumate la cimitirul ,,Sfântul Lazăr” din capitală, a fost amenajat un drum de acces de la strada Doina către primele morminte din sectorul nou al cimitirului.
Potrivit lui, această problemă exista de mai mulți ani, oamenii nu puteau ajunge la morminte. Totodată, pentru a fluidiza traficul în cimitir și a diminua din aglomerația care se creează permanent la intrarea centrală, a fost amenajată a treia poartă de acces.
Aceasta la fel este amplasată în preajma sectorului nou. Până la sfârșitul săptămânii, vor fi finalizate și lucrările de amenajare a blocului administrativ și a sălii pentru funeralii.