Oamenii cu dizabilități vor avea un card standardizat la nivelul Uniunii Europene și vor beneficia da aceleași drepturi în toate țările membre

  • 09 Februarie 12:41
Oamenii cu dizabilități vor avea un card standardizat la nivelul Uniunii Europene și vor beneficia da aceleași drepturi în toate țările membre

Negociatori ai Parlamentului European și statelor membre ale Uniunii Europene au convenit joi introducerea unui card de dizabilitate standardizat la nivelul Uniunii.

Recunoașterea statului de dizabilitate al unei persoane pe întreg teritoriul UE îi va acorda acesteia acces egal la condiții speciale și tratament preferențial la servicii publice și private, cum ar fi acces la parcare sau tarife de intrare reduse, potrivit Digi24.ro.

Aceasta include accesul la transport, evenimente culturale, muzee, centre de petrecere a timpului liber și sportive, sau parcuri de distracții.

Președintele Comisiei de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European, eurodeputatul româna Dragoș Pîslaru, a confirmat acordul. Acesta mai trebuie aprobat de PE și statele membre, ceea ce, în majoritatea cazurilor, este doar o formalitate.

Potrivit statelor UE, cardul de dizabilitate va fi emis în mod gratuit în formă fizică și digitală de către autoritățile naționale.

Pentru pierderea sau deteriorarea cardului va fi percepută o taxă. Statele membre pot percepe de asemenea taxe pentru un permis de parcare care este recunoscut pe întreg teritoriul UE.

Perioada de implementare a directivei este de 30 de luni, iar primele astfel de carduri ar putea fi emise după alte 12 luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău