OAMENII CETĂȚII | Vlad Țurcanu: Toate argumentele sunt de partea unui viitor comun cu România (AUDIO)
-
01 Septembrie 2019 15:36
Vlad Țurcanu, jurnalist, unul dintre fondatorii Radio România Chișinău, în 2011, expert în comunicare, comentator politic, fost consilier prezidențial, liderul Partidului Popular Român:
„Mi-ar plăcea să cred că, în această perioadă în care am avut, cel puțin pe hârtie, sau la modul oficial, independență în acest stat, acest ciot de țară care este R. Moldova, am avut libertatea interioară pe care mulți dintre noi n-au avut-o sau au avut-o și au pierdut-o.
Asta face diferența, asta caracterizează popoarele mari, care au oameni dârji, deciși să-și apere posesiunile cu orice preț, indiferent ce spun alții, ei se țin de ceea ce și-au pus în gând.
Mă bucur când văd oameni ce-și păstrează principiile. Ca indivizi din acest stat, cred că ne-am câștigat în timp o libertate de a alege cum să procedăm, ceea ce nu este puțin. Pentru cei care își amintesc cum era în acest teritoriu în anii 70-80, iar mai devreme era prăpăd chiar, nu e puțin lucru.
Doar că nu am valorificat aceste avantaje la nivelul societății.
N-am reușit să consolidăm o societate și nu e de mirare, pentru că noi suntem o parte a poporului român și nimic din ceea ce au încercat unii să inventeze că ne-ar caracteriza din punct de vedere identitar nu poate rezista în timp, pentru că nu este adevărat. Niciodată nu vom reuși să edificăm aici în R. Moldova o viață frumoasă, câtă vreme vom contesta niște adevăruri clare, că suntem parte din România și am fost ocupați de ruși.
Dacă respingem în continuare această realitate înseamnă că nu suntem sinceri cu noi înșine.
Toate argumentele sunt de partea unui viitor comun cu România. Tot ce se vorbește împotriva ideii de apropiere a etnicilor români din R.Moldova de România nu rezistă niciunei critici. Este evident și cine sfidează aceste evidențe nu face decât să prelungească această agonie în care se zbate această societate”.